Liderii sindicali din CE Oltenia cer altă variantă de buget! Negocieri pentru creșteri salariale

3606

Încep negocierile în Complexul Energetic Oltenia între sindicate şi administraţia companiei, cu privire la salarizare, condiţii de muncă şi sănătate şi securitate în muncă. În majoritate, liderii sindicali vor cere majorări salariale. Şedinţa comisiei de negociere va avea loc vineri.

Preşedintele FNME şi lider al Sindicatului Liber Oltenia, Dumitru Pîrvulescu, a precizat că așteaptă de la administrația Complexului Energetic Oltenia să vină cu un alt proiect de buget. Cu varianta de buget prezentată inițial liderii sindicali nu sunt de acord: ,,Prima dată sper să ne prezinte o nouă proiecție de buget, alta decât cea prezentată inițial. Nu am fost de acord cu elementele pe care se bazează o negociere. Proiectul de buget nu s-a prezentat în integralitate, prin urmare așteptăm o altă proiecţie bugetară”. Liderul de sindicat mai spune că majorările salariale vor fi în funcţie de situaţia bugetului pe care îl vor prezenta directorii CEO: „Pentru a stabili salarizare, condiţii de muncă, în primul rând să cerem o majorare salarială şi securizarea sporurilor. Nu vă pot spune ce majorări vom cere, va fi în funcţie de ce ni se va prezenta ca variantă de buget”.

,,Vor fi 10 candidaţi pe loc”
Pe de altă parte, Dumitru Pîrvulescu crede că o problemă destul de mare este şi cea a modului de calcul privind cuantumul plăţilor compensatorii, dar şi venitul de completare care va fi acordat de stat în cazul celor care vor fi disponibilizați: ,,Ne putem trezi, ca la examen, cu 10 candidaţi pe loc. Toţi vor vrea să fie disponibilizați, fiindcă veniturile despre care s-a vehiculat sunt mai mari decât luau în doi ani”.
Mihaela C.Horvath

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.