Liderii protestatarilor din CEO, întâlnire cu șefii de partide

1861

Biroul Executiv al Sindicatului Energia Rovinari a solicitat și a avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a anunțat sindicatul condus de Constantin Mitrescu.
„S-a discutat exclusiv pe tema deblocării și aplicării în totalitate a prevederilor legii nr.197/2021, respectiv prin noua inițiativă a PSD, plx 618/2022, inițiativă ce face referire explicit că se asimilează în condiții speciale de muncă și perioada lucrată între anii 2001-2021, conform prevederilor legii nr.197/2021, și care mai are de primit avize doar în ultimele două comisii din Camera Deputaților. Domnul Mihai Weber ne-a cerut un răgaz până la începutul sesiunii parlamentare și ne-a promis că în primele două săptămâni ale lunii februarie o să încerce să găsească susținerea majorității parlamentare pentru a o trece și prin ultimele două comisii. Așteptăm să se termine vacanța parlamentară și apoi să fim chemați în Comisia de Muncă din Camera Deputaților pentru discuțiile și modificările pe care le-am cerut, iar în caz că nu se va respecta ceea ce am solicitat și convenit, vom relua din nou protestele din Piața Prefecturii Tg-Jiu. La această întâlnire au participat Constantin Mitrescu, Marius Ursu, Gore Bălu, Francisc Novabilschi, Liviu Hobeanu, Vasile Tivig și Manu Tomescu. Menționăm că luna trecută liderii Sindicatului Energia Rovinari au avut o întâlnire pe aceeași temă și cu președintele PNL Gorj, Domnul Senator Ion Iordache”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.