Lideri sindicali pe baricade diferite la Herculane

381
Consiliul Executiv al Federaţiei Naţionale a Muncii se va reuni la sfârşitul acestei săptămâni la Băile Herculane, staţiune în care se vor întruni şi liderii din Federaţia Naţională Mine Energie. Prima organizaţie sindicală este condusă de fostul locotenent al lui Miron Cozma, Constantin Creţan, iar în fruntea celeilalte se află Marin Condescu.

Ambele organizaţii sindicale au şedinţe de alegere a celor doi preşedinţi, Federaţia Naţională Mine Energie fiind cea care şi-a fixat prima întâlnirea de la Băile Herculane.

Creţan spune că a aflat din presă că şedinţa pe care a stabilit-o pentru Federaţia Naţională a Muncii se desfăşoară în acelaşi timp cu cea a Federaţiei Naţionale Mine Energie. La rândul său, Marin Condescu declară că nu are „nicio problemă” cu faptul că sindicatele lui Creţan vor fi la Herculane în aceiaşi perioadă în care liderii minerilor şi energeticienilor din FNME se reunesc pentru a alege noile structuri de conducere ale Federaţiei. Şi Creţan şi Condescu sunt singurii candidaţi pentru preşedinţia organizaţiilor pe care le conduc, ei având toate şansele să fie realeşi, Marin Condescu fiind de 20 de ani în fruntea structurii sindicale pe care a înfiinţat-o la începutul anilor 90.
„Meciul” de la sfârşitul săptămânii are loc şi în contextul în care Federaţia Naţională a Muncii a câştigat, din nou, dar nu definitiv, la Judecătoria Târgu Jiu, dreptul de a participa la negocierea contractelor colective de muncă în minerit şi energie, sentinţa nefiind definitivă. Federaţia condusă de Constantin Creţan a obţinut şi toamna trecută dreptul de a se implica în negocierile purtate la Complexul Energetic Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, însă cele două unităţi economice au contestat la Tribunalul Gorj decizia Judecătorie. Contestaţie au depus şi sindicatele conduse de Marin Condescu, cărora acum nu le-a mai fost recunoscută calitatea procesuală, după ce Tribunalul a dispus rejudecarea procesului la Judecătorie.
Constantin Creţan afirmă că a solicitat la Judecătoria Petroşani drept de reprezentativitate în negocierea contractului colectiv de muncă şi pentru Compania Naţională a Huilei. Iniţial, Federaţia condusă de acesta solicitase la Judecătoria Târgu Jiu acest drept şi îl şi obţinuse, deşi instanţa respectivă nu avea competenţa să se pronunţe pe o astfel de cerere. Creţan este convins că va avea câştig de cauză în cele din urmă, liderul sindical Marin Condescu menţionând, la rândul său, că sindicatele pe care le reprezintă vor contesta şi această decizie, în speranţa că Tribunalul Gorj va observa că Federaţia Naţională a Muncii nu are numărul necesar de membri pentru a se putea bucura de dreptul de reprezentativitate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here