Comitetul Naţional al Organizaţiei de Femei Social Democrate, care a avut loc la finalul lunii trecute la Bran, s-a bucurat de prezenţa unei delegaţii a OFSD Gorj, conduse de preşedinta Elvira Şarapatin. Social-democratele gorjene au bifat astfel aici, şi ele, rezoluţia aprobată la Bran, care impune ca sănătatea şi educaţia să devină priorităţile naţionale în programele care asigură accesarea fondurilor nerambursabile europene. Rezoluţia pune accentul şi pe proiectele naţionale care vor să evidenţieze ,,problemele de sistem” dar şi pe pregătirea unui sistem îmbunătăţit de evaluare a proiectelor. Femeile întrunite la Bran au punctat pe prioritatea accesării programelor cu finanţare europeană, până în 2020 dar şi pe instruirea aleşilor locali în legătură cu oportunităţile legate de aceste proiecte care pot rezolva în comunităţi mari probleme sociale. ,,Am acţionat deja politic şi profesional pentru punerea în aplicare, în Gorj, a acestei rezoluţii. Am discutat deja cu primarii din judeţul nostru legat de cele stabilite la Bran, iar răspunsul lor a fost pozitiv. Toată lumea conştientizează importanţa pe care o are accesarea fondurilor europene, ca şi realizarea unor proiecte care să rezolve cu adevărat problemele localnicilor”, a declarat Elvira Şarapatin, preşedinta OFSD.
De altfel, şefa OFSD Gorj este foarte implicată în consfătuirile legate de egalitatea de şanse, în informarea femeilor din mediul rural legat de violenţa în familie şi în instruirea aleşilor legat de fondurile europene. OFSD Gorj are o activitate importantă la acest capitol fiind cea mai activă organizaţie politică de femei din judeţ.
A.STOICA