Neaplicarea Legii 197/2021 pentru care minerii și energeticienii protestează de doi ani, îi poartă pe angajații CEO prin sălile de judecată. Această lege prevede ieșirea la pensie la vârsta de 52 de ani a angajaților din producție, cu cel puțin 25 de ani vechime în muncă.
Un asemenea caz este și cel al liderului sindical de la Sindicatul Renașterea Jilț Turceni, care s-a pensionat, însă, cu data de 1 septembrie, în acest an, pe Legea 74.
Pentru că nu beneficiază de Legea 197, Ion Popescu a dat Casa de Pensii Gorj în judecată. ”Am pierdut la Târgu Jiu, am făcut apel la Curtea de Apel Craiova. Nimic concret… și, atunci, am făcut apel la ICCJ. Speranța moare ultima, odată cu ea și noi, din păcate!”, a declarat acesta. El a mai spus: ”Îmi pare rău pentru cei care au rămas, colegii mei și care așteaptă în continuare să se aplice legea pentru care și eu am fost în Piață. Eu le spun să nu-și piardă speranța și să lupte în continuare, fiindcă ni s-a făcut și ni se face o mare nedreptate”, a mai spus fostul lider de sindicat.
M.C.H.
D-ul Popescu se luptă și sa luptat numai pentru interesele personale,atat la sindicatul de la Jilt cât și ca consilier în cadrul Consiliului local Tismana. A înșelat speranțele multor oameni, atât la Sindicatul Renașterea cât și cetățenii satului Pocruia care iau dat votul. Acum și-a atins scopul, a ieșit la pensie și soția din vânzător, consilier personal al D-lui Primar al orașului Tismana.