Lider sindical: CE Oltenia, defavorizat. Doar promisiuni electorale!

1595

Politicienii îşi îndreaptă din nou atenţia, în plină campanie electorală, către Complexul Energetic Oltenia. Unul dintre liderii de sindicat acuză parlamentarii de Gorj că nu s-au zbătut pentru a ajuta compania energetică, multe utilaje fiind blocate în cariere din cauza lipsei fronturilor de lucru.

„Sunt probleme mari în toate carierele Complexului Energetic Oltenia. La noi, la Roşia, de un an de zile nu s-a tăiat un copac, pentru extinderea carierei. Mă surprinde vizita doamnei Viorica Dăncilă pe perioada alegerilor europarlamentare. Trebuia să-şi îndrepte privirea spre noi de acum 5-6 luni. CE Oltenia a fost mereu defavorizat”, a declarat Cristian Lădaru, preşedintele Sindicatului Liber EMC Roşia.
În speranţa că vor culege voturi de la mineri şi energeticieni, politicienii au promis marea cu sarea, mixul energetic fiind doar una dintre făgăduielile cu iz electoral.
„Tot ce s-a întâmplat până acum au fost promisiuni electorale, inclusiv grupurile energetice că, vezi Doamne, vin chinezii şi fac grupurile energetice. Se mai aude ceva din februarie, de când au venit, bătuseră şi palma, prognozaseră tone de cărbune, mii de megawaţi oră… Aţi mai auzit ceva de această investiţie? Parlamentarii, indiferent din ce partid fac parte, nu şi-au făcut treaba. Pe mine mă interesează fapte, nu vorbe. Situaţia e gravă în toate carierele CE Oltenia”, a spus Lădaru, la Radio Infinit. Deputatul PNL Dan Vîlceanu spune că aproape toate carierele din CE Oltenia sunt pe cale de a fi blocate. „Conducerea companiei ştie situaţia, s-a complăcut şi a ajutat politicul, PSD şi ALDE, de s-a ajuns la blocaj total. Spun de câteva luni că toate inițiativele PSD pentru CE Oltenia nu sunt aplicabile. Sunt o minciună! Cel mai elocvent exemplu este implementarea unei hotărâri de expropriere pe cauză de utilitate publică, dată în 2015 pentru zona Jilț, în baza căreia din suprafața totală de 2,3 milioane de mp a fost eliberată suprafața de 500.000 de mp. În patru ani! Vă amintiți de modificările la Legea Minelor, despre care spuneau că sunt salvatoare? Dar despre cele la Codul Silvic, la fel de salvatoare?”, spune Vîlceanu. Senatorul PSD Scarlat Iriza afirmă că premierul Viorica Dăncilă va discuta, sâmbătă, la Gorj, şi despre problemele de la CE Oltenia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here