Lider de sindicat de la EMC Roșia-Rovinari, bătut în unitatea minieră de hoții de fier vechi! Minerul, la spital, hoții, audiați la poliție

2268

Fapta s-a petrecut duminică aproape de miezul nopții, un miner, de loc din Făcășești, fiind lovit de mai multe persoane care se aflau la furt de fier vechi, în incinta Carierei Roșia. Făptașii, potrivit poliției, au apucat să sustragă mai multe traverse metalice din unitatea minieră respectivă, când salariatul i-a suprins și a încercat să îi oprească. Hoții au încercat să scape, agresându-l pe salariatul, lider de sindicat la SMEO, care i-a surprins în fapt. În încercarea de a fugi cu căruța de la fața locului, făptașii au lovit o mașină. Aceștia sunt cercetați pentru lovire și alte violențe, furt calificat și distrugere.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Gorj l-a transportat pe salariat, în cursul nopții, la Spitalul Rovinari, locul unde i s-au acordat îngrijiri medicale.Acesta are vânătăi în zona feței și alte lovituri pe corp, spun colegii acestuia de muncă, cu mențiunea că victima este lider de sindicat în SMEO și rudă cu deputatul PNL, Dan Vîlceanu.
,,IPJ Gorj a întocmit un dosar penal aflat în cercetare, făptașii fiind în audieri la poliție. Aceștia sunt cercetați pentru lovire și alte violențe, furt calificat și distrugere. Traversele de fier au fost sustrase din incinta EMC Roșia, victima fiind angajat al unității”, a declarat, luni după-amiază, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Victima a fost transportată apoi la SJU Târgu-Jiu, fiind internat în Secția de Oftalmologie, având ochiul stâng și jumătate de față tumefiată. Minerul a fost transportat prin spital, la raze, ieri, în cărucior.Asemenea fapte se petrec lunar în incinta carierelor Roșia, Poiana, spun numeroși mineri ai CEO. Infractorii atacă mișelește minerii care îi suprind la furat, iar anul trecut un inginer a fost bătut crunt la Gîrla tot de hoții de fier vechi și pus pe banda în mers.
A.STOICA

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui proletaru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here