Lider de sindicat: CEO nu va fi închis

1632

Complexul Energetic Oltenia a devenit iarăși subiect de dispută politică în plin an electoral. PSD și PNL se acuză reciproc, vorbind în termeni duri despre distrugerea și închiderea mineritului gorjean.
„Declarația ministrului Economiei și Energiei, prin care acesta afirma că îi va trimite pe mineri să muncească la autostrăzi, ne arată fără echivoc strategia noului guvern PNL, care dorește să distrugă cât mai repede mineritul și să transforme România într-o țară dependentă de alți producători de energie. În ciuda promisiunilor guvernului Orban, adevărul este că minerii vor rămâne pe drumuri, fiindcă acele autostrăzi, la care PNL afirmă că îi va trimite pe mineri să muncească, au fost închise, tot de guvernul PNL”, a declarat, zilele trecute, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Liderul de sindicat Bogdan Bejinaru, secretarul general al PNL Târgu-Jiu, a reacționat vehement la aceste afirmații, susținând că reprezentanții PSD vor, de fapt, „să inducă panica printre mineri și energeticieni”.
Președintele Sindicatului Salariaților din Complexul Energetic Oltenia mai spune că pesediștii, „care ani de zile au condus compania”, se arată abia acum îngrijorați de soarta unității. „Aceiași pesediști care au transformat CEO într-o mașinărie de angajat «pile», care și-au plimbat liderii de la București prin unitățile companiei, în campaniile electorale și au adus oameni să-i aplaude, care au promis salvarea societății, dar au împovărat-o în datorii și au transformat Gorjul în pol al sărăciei, spun acum că se răzvrătesc și vorbesc de îngroparea județului și tensiuni în CE Oltenia”, spune Bejinaru.
În plus, PNL a aprobat deja un plan de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia, mai spune Bejinaru. „CEO nu va fi închis, așa cum trâmbițează falsele bocitoare pesediste, ci se va urma un plan de restructurare a companiei, în care vor fi incluse grupuri pe bază de gaze și nu vor fi făcute disponibilizări, cum au făcut unii manageri puși de PSD. CEO este o companie vitală a statului român și Guvernul PNL își asumă responsabilitatea siguranței românilor”, mai arată liderul de sindicat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here