Lider de sindicat: Am ajuns de râsul lumii cu salariile din CE Oltenia. Boza: Nu dorim să ne plece oamenii

500

Dacă nu vom mări salariile în Complexul Energetic Oltenia, vom rămâne fără forţă de muncă! Este semnalul de alarmă tras de liderul de sindicat Constantin Creţan. Potrivit acestuia, salarizarea în CE Oltenia „nu mai este atractivă”, iar mulţi mineri şi energeticieni vor dori să plece din vară, când compania derulează un program de plecări voluntare. „Ne dorim să nu ne plece oamenii”, susţine şi managerul CE Oltenia, Sorinel Boza. Sindicalistul Nicu Bunoaica a cerut bani mai mulţi pentru disponibilizaţi. „Asta ar însemna să ne plece toţi oamenii buni”, conchide Boza.

Criteriile de disponibilizare vor fi stabilite de comun acord cu sindicatele, a anunţat CE Oltenia. Ele vor viza, în principal, salariaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare, cei care au probleme deosebite de sănătate şi cei care solicită în mod voluntar încetarea contractelor individuale de muncă.
Concediaţii vor pleca acasă cu patru salarii compensatorii. Nu toţi liderii de sindicat sunt de acord cu această sumă de bani. Nicu Bunoaica, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia, vrea concedieri cu 16 salarii. „Vor pleca acasă cei bolnavi, care şi-au sacrificat sănătatea în carierele miniere, şi este prea puţin să le dăm patru salarii”, a spus liderul sindical.
Cu toate acestea, vor exista multe cereri pentru disponibilizare, o spune liderul de sindicat Constantin Creţan. „Eu mă aştept să fie multe cereri de disponibilizare, pentru că salarizarea în CE Oltenia nu mai este atractivă. Sunt salarii de mizerie faţă de munca şi efortul pe care îl depun oamenii. Am ajuns de râsul lumii cu salariile din CEO. În aceste condiţii, în special tinerii îşi caută alte locuri de muncă. Dacă nu vom mări salariile în CE Oltenia, vom rămâne fără forţă de muncă”, a declarat Creţan, care nu îmbrăţişează ideea de a fi daţi mai mulţi bani pentru concedierile colective de la 1 iunie. „Nu avem un program de disponibilizare. Patru salarii se dau doar la cei care îndeplinesc condiţiile de a pleca, pentru limită de vârstă sau cazuri medicale. Dacă s-ar da mai multe salarii compensatorii, cred că ar pleca mai mulţi tineri şi am rămâne fără personal. Nu există în Contractul Colectiv de Muncă 16 salarii compensatorii la disponibilizare. Asta a fost cândva, în urmă cu 6-7 ani. Patru salarii brute pentru salariaţi înseamnă 160 de milioane de lei, bani care se impozitează”, a mai precizat Creţan, la un post local de radio.
Dacă s-ar da mai multe salarii compensatorii, compania ar rămâne fără meseriaşi. O spune chiar managerul CE Oltenia, Sorinel Boza. „Este vorba despre plecări voluntare, la cererea oamenilor. Ne dorim să nu plece oamenii din companie. Dacă mâine am da 16 salarii, vor pleca toţi oamenii buni. Lista (n.r. lista cu persoanele disponibilizate) va fi analizată în comisia mixtă administraţie-sindicate”, a conchis Boza, menţionând că prima de 1 Mai va fi acordată în această săptămână.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here