Licurici, comuna cu cel mai mare depozit de gaze descoperit în România

343

DSCF3934Compania OMV Petrom a anunţat că a făcut cea mai importantă descoperire a ultimilor ani în privinţa zăcămintelor de gaze din România, un astfel de depozit fiind localizat cu ajutorul tehnicii moderne în comuna gorjeană Licurici.

Mai exact la Negreni se află sonda cu pricina, compania austriacă menţionând că adâncimea la care s-au executat forajele ajunge la 3600 de metri. În perioada de teste s-a înregistrat, dintr-un singur strat, un debit maxim stabilizat de gaze şi condensat de aproximativ 3.100 bep/zi. Rezultatele înregistrate până la această dată indică faptul că acesta ar putea fi un nou zăcământ semnificativ, care urmează a fi determinat prin evaluare. Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie a menţionat: “Mă bucur să putem anunţa acest succes, care ar putea reprezenta cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România în ultimii şase ani. Rezultatele înregistrate în timpul testelor confirmă potenţialul zăcământului şi aşteptările noastre în ceea ce priveşte regiunea Olteniei, unde am concentrat investiţii ridicate”. Pentru a determina dimensiunea acumulării, care este localizată într-o zonă cu complexitate geologică ridicată, Petrom va începe un program ambiţios de evaluare, după cum menţionează compania într-un comunicat de presă. Producţia experimentală pe sonda 4539 Totea este estimată să înceapă la sfârşitul anului, imediat după conectarea sondei la infrastructura de conducte de gaze din apropiere, estimările specialiştilor arătând că de aici se poate extrage 10% din producţia actuală a României.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here