Primăria Crasna organizează o nouă licitație pentru modernizarea și dotarea a trei cămine culturale. Procedura a fost reluată după ce nicio firmă nu s-a arătat interesată de această investiție estimată la peste 450.000 de lei.
Căminele culturale din satele Buzești, Dumbrăveni și Aninișu din Vale urmează să fie reabilitate și modernizate pe bani europeni, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Imobilele prezintă un grad ridicat de uzură fizică și morală, cel mai vechi cămin cultural datând din anul 1965.
Primăria Crasna a organizat o primă licitație, însă niciun constructor nu și-a dorit lucrarea. Firmele au avut termen până pe 2 iunie să depună ofertele.
Căminele culturale au nevoie de lucrări de renovare interioară, de refacere a instalațiilor termice și electrice și de anvelopare a clădirilor.
Acum, autoritățile locale încearcă din nou să atribuie contractul. Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 22 iunie.
Trebuie spus că executarea contractului de achiziție publică este condiționată de avizarea favorabilă a procedurii de achiziție de către Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
I.IRINOIU