Licitație pentru noul drum care va lega Gorjul de Vâlcea

2564

Proiect comun pentru construcția unui drum care să lege comuna gorjeană Dănciulești de localitatea vâlceană Livezi. Drumul de vreo opt kilometri ar veni în sprijinul gorjenilor care au terenuri agricole în județul vecin și care ocolesc câteva zeci de kilometri pentru a ajunge la proprietăți. Finanțarea este de circa 9 milioane de lei, iar lucrarea a fost scoasă din nou la licitație.

Autoritățile locale din cele două comune vor să achiziționeze, prin procedură simplificată, execuția lucrărilor de construcție pentru realizarea de la zero a noului drum comunal Dănciulești – Livezi. Contractul a fost împărțit în două loturi, cei mai mulți bani, peste 6,6 milioane de lei, fiind alocați pentru drumul din Vâlcea.
Lucrarea a fost scoasă pentru a doua oară la licitație. „A fost o problemă cu acest drum, cu privire la lotizare, ținând cont că se află pe teritoriul a două unități administrativ-teritoriale. Constructorii au spus că dacă sunt două autorizații de construcție, două documentații, de ce nu se scot pe loturi. Am fost la Ministerul Dezvoltării și investiția a fost scoasă pe loturi, separat Livezi și separat Dănciulești”, a explicat primarul Ion Andronescu.
Finanțarea este pe fonduri guvernamentale, prin PNDL 2.
Firmele de construcții interesate de lucrare pot depune oferte până pe data de 16 septembrie, durata de realizare fiind de 12 luni. „Investiția constă în realizarea drumului de legătură între localitățile Dănciulești și Livezi, element de infrastructură constituit dintr-un drum sătesc din pământ, denumit Drumul Popii în comuna Livezi și respectiv DV 99 în comuna Dănciulești”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Nu găsesc constructori serioși
Tot pe fonduri guvernamentale, Primăria Dănciulești are în plan modernizarea a circa 8 kilometri de drumuri locale. „Am avut licitație, două firme s-au prezentat, dar una a fost descalificată. A câștigat o firmă, am cerut niște clarificări, dar nu le-a depus la timp și am fost nevoiți să scoatem, din nou, lucrarea la licitație. Am avut termen pe 30 august, nu a venit nicio firmă, așa că am extins termenul de depunere până pe 17 septembrie”, mai spune primarul Andronescu.
Alte trei poduri din comună vor fi reabilitate prin PNDL. „La această licitație a venit o singură firmă, a câștigat, am încheiat contractul, dar nu ne-a depus garanția de bună execuție în perioada stabilită în contract, de cinci zile, și am reziliat contractul.
Așteptăm să încărcăm din nou documentația pe portalul de licitații publice”, a mai precizat primarul Ion Andronescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here