Bani europeni pentru unitatea sanitară din orașul Rovinari. Autoritățile locale organizează licitație deschisă pentru dotarea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan”. Mai precis, este vorba de achiziția de echipamente medicale din diferite ramuri (oftalmologie, radiologie imagistică și unitate primiri urgențe). Cei mai mulți bani sunt alocați pentru cumpărarea unui nou computer tomograf și a unui RMN.
Pe lista de achiziții se vor mai regăsi, între altele, un ecograf portabil cu trei sonde, un monitor de funcții vitale, aparate de radiologie mobile, un ecograf ocular, un electrocardiograf și un defibrilator.
Contractul a fost împărțit în trei loturi, suma pusă la bătaie fiind de peste 7,6 milioane de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 octombrie.
I.I.