Licitație de peste un milion de euro la CE Oltenia

23

Complexul Energetic Oltenia a lansat o licitație deschisă pentru închirierea de autovehicule de transport industriale cu șofer. Valoarea totală a contractului depășește 5,7 milioane de lei și este împărțit în 16 loturi.
„Tehnologia de lucru în flux continuu în cadrul exploatărilor la zi presupune efectuarea de reparații, revizii și intervenții la mecanismele de ridicare coborâre a utilajelor de mare capacitate din carierele de lignit. Toate aceste lucrări sunt realizate prin servicii de «Închiriere autovehicule de transport industriale cu șofer», autovehicule închiriate de la terțe firme prestatoare”, potrivit caietului de sarcini.
Beneficiarii achiziției sunt UMC-urile Roșia-Peșteana, Rovinari, Jilț și Motru, care au nevoie de 19 vehicule industriale, incluzând autoremorchere, autotractoare și macarale. Valoarea estimată a contractului este de 5.703.902 lei, fără TVA.
Firmele interesate să participe la licitație au termen până pe 13 ianuarie 2025 pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare.
Contractul se va încheia pe o perioadă de un an.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.