Licitație de 12 milioane de lei pentru spitalul din Târgu-Jiu. Se cumpără paturi pentru ATI, ventilatoare sau injectomate

2033

Consiliul Județean Gorj organizează o licitație deschisă pentru dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”. Proiectul are o valoare totală de peste 12,3 milioane de lei fără TVA.

Contractul a fost împărțit în 13 loturi, iar furnizorii de astfel de echipamente pot depune oferte până pe data de 15 decembrie.
„În contextul actual, limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum și a efectelor extrem de grave ale acestuia asupra populației României, poate fi realizată doar prin asigurarea disponibilității aparaturii și dispozitivelor medicale, în special ventilatoare, paturi și infrastructură de terapie intensivă suplimentară, dublate de asigurarea necesarului de echipamente specializate de protecție pentru personalul medical și pentru efectuarea transportului izolat al persoanelor afectate, pentru obținerea unui răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public la criza COVID-19. Având în vedere situația actuală generată de epidemia de coronavirus COVID-19, se impune, de urgență, dotarea corespunzătoare cu echipamente de strictă necesitate a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și, în special, a secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă și a Unității de Primiri Urgențe, pentru desfășurarea serviciilor medicale în condiții optime și de maximă securitate, precum și pentru respectarea normativelor în vigoare de la această dată. Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”, potrivit documentației.

Lista de achiziții
Potrivit proiectului finanțat din fonduri europene, se vor achiziționa 25 de paturi electrice de terapie intensivă, 45 de monitoare pentru funcții vitale, două stații centrale de monitorizare, 26 de ventilatoare mecanice, 20 de laringoscoape cu fibră optică, 25 de aspiratoare chirurgicale, 74 de injectomate, 17 infuzomate, două ecografe cu trei sonde, trei aparate de radiologie mobile, opt videolaringoscoape, opt EKG-uri cu 12 canale. De asemenea, se dorește achiziționarea unui cort modular, a unui cort pentru decontaminare, precum și a cinci izolete cu presiune negativă pentru transport pe targă. Consiliul Județean Gorj este beneficiarul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”, finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here