Liceeni gorjeni, calificați la etapa națională a OSEPI

1458

A fost publicată lista elevilor calificați la etapa națională a Olimpiadei Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (OSEPI) – secțiunea liceu. Unsprezece dintre aceștia învață la licee din Târgu-Jiu, mai exact la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” și Colegiul Național ”Spiru Haret”.

Potrivit listelor publicate pe site-ul Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, ce organizează OSEPI, din Gorj, la etapa națională a competiției s-au calificat următorii elevi: clasa a IX-a – Vasiluță Mihai Alexandru (Colegiul Național ”Spiru Haret, locul I pe județ) și Tăerel Radu Nicolae (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu); clasa a X-a – Răgman Andrei Adrian (Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, locul I pe județ) și Bratu Mihai Alexandru (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”); clasa a XI-a – Chițan Rafael Alexandru (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, locul I pe județ), Popa Sebastian (Colegiul Național ”Spiru Haret”), Covei Denis (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”) și Dincă Marius Ștefan (Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”); clasa a XII-a – Popescu Ioan (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, locul I pe județ), Groza Iulia-Diana (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”) și Dumitru Bianca Ștefania (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”). În weekend s-a desfășurat și etapa județeană a OSEPI – secțiunea gimnaziu, ale cărei rezultate ar urma să fie afișate până la sfârșitul acestei săptămâni. Etapa națională se va desfășura în perioada 6 – 11 aprilie 2021 și va consta într-o singură probă de concurs, atât pentru clasele de liceu cât și pentru cele de gimnaziu. Toți concurenții elevi de liceu calificați la etapa națională vor participa la selecția lotului național de seniori, în timp ce elevii de gimnaziu calificați la etapa națională vor participa la selecția lotului național de juniori.
Aceștia din urmă pot solicita participarea la selecția lotului național de seniori, caz în care nu vor mai putea participa la selecția lotului național de juniori.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here