Liceele Tehnologice Turceni şi Bîlteni, premiate la ediţia 2017 a competiţiei Şcoala Zero Waste

617

Concursul Naţional de Educaţie Ecologică Școala Zero Waste ediţia 2017 a ajuns la final. Printre premianţi se numără şi două unităţi de învăţământ din judeţul Gorj, care au primit diplome şi instrumente PC pentru continuarea în bune condiţii a activităţii didactice.

Pe durata celor 9 săptămâni de concurs, şcolile participante au fost încurajate şi punctate pentru asta, să organizeze numeroase sesiuni de educaţie ecologică, proiecţii de materiale educative şi ateliere de reciclare creativă, atât pentru ei, cât mai ales pentru ceilalţi elevi din şcoală şi pentru comunitatea locală. Ediţia 2017 a concursului a pus accent pe conceptul “think global, act local”, iar activităţile cu număr mare de puncte vizau acţiuni complexe, de la găsirea de soluţii pe care le pot aplica fiecare dintre elevii participanţi pentru a-şi reduce amprenta de carbon, înţelegerea conceptului “butterfly effect” şi efectele globale pe care le au poluarea şi defrişările masive, până la găsirea şi implementarea de soluţii pentru a nu genera deşeuri.
Premiul I şi Trofeul “Școala Zero Waste” 2017 – Tablă interactivă şi videoproiector au fost adjudecate de Şcoala Gimnazială “Ion I. Graure”, din Bâlteni, judeţul Olt. Pe poziţia a doua a clasamentului s-a poziţionat Liceul Tehnologic Turceni, din judeţul nostru, care a primit un calculator şi o imprimantă multifuncţională. Locul III a fost ocupat de Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova, care a fost premiată cu un videoproiector. În cadrul competiţiei Şcoala Zero Waste ediţia 2017 au fost acordate şi menţiuni ce au constat în premii cu câte o imprimantă multifuncţională pentru: Şcoala Gimnazială “Petre Sergescu” din Drobeta Turnu Severin, şi pentru Liceul Tehnologic Bîlteni, structura Şcoala Gimnazială Nr.1, din Peşteana-Jiu, Gorj.
Profesorii coordonatori ai primelor trei şcoli clasate primesc câte o tabletă din partea organizatorilor, pentru a-i ajuta în continuare în procesul educaţional.
Şcoala Zero Waste este un concurs de educaţie ecologică destinat tuturor elevilor din şcolile cu clasele I – VIII din România. Concursul dă posibilitatea elevilor şi şcolilor să contribuie la protejarea mediului şi reducerea poluării şi, în acelaşi timp, să concureze pentru câştigarea premiilor puse în joc. Ajuns la cea de-a cincea ediţie, s-au implicat în competiţia din acest an un număr total de 205 şcoli din 36 de judeţe şi din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here