‘’Pe calea poruncilor Tale am alergat când Tu inima mi-ai lărgit-o; în largul meu am umblat căutând să-Ți aflu poruncile’’
Cei mai mulți dintre noi iubim cuvântul ‘’libertate’’. Și la urma urmei, orice om vrea să fie liber. Cotidianul prezent ne oferă mai multe posibilități de a fi liberi, mai multe posibilități de a descoperi taine nedeslușite, de a pătrunde curioși în lumea secretelor nedescoperite spre deosebire de vremurile trecute. Ne face oare această libertate mai fericiți?
Fiecare ne bucurăm de libertate într-un mod propriu. Libertatea este liberă, nu ne silește în a fi fericiți sau triști, în a fi buni sau răi…roadele acesteia sunt individuale, întrucât fiecare se folosește de ea în felul său. De pildă, în meseria de preot libertatea nu constă în a face ce vrei, ci în bunătatea nelimitată, pacea, liniștea sufletească pe care trebuie să o avem și să o împărtășim celorlalți. Libertatea constă de asemenea și în harul de a propovădui legile dumnezeiești și de a împlini voia Lui. Luăm ca exemplu viața Mâtuitorului de la începutul zilelor Sale, până la sfărșit. Deși a avut posibilitatea, a ales să se sacrifice pentru libertatea și mântuirea noastră răstignindu-Se pe cruce. A fost libertate ce a generat libertate; sacrificarea propriei persoane, în favoarea omenirii.
Libertatea oferă posibilități multiple. Dacă pe unii îi ajută să scape de ceea ce este de prisos in viața lor, să găsească principalul, să își dezvolte talente sau chiar sensul vieții, alții s-au folosit de libertate spre propria pagubă. De aceea Dumnezeu ne-a lăsat, nouă, credincioșilor, una dintre cele mai importante taine și anume Sfânta Taină a Spovedaniei pentru ca omul să se curețe, să se descotorosească de tot ce a abuzat în această viață, de povara greutăților și păcatelor săvârșite. Creșterile catastrofale ale numărului de persoane ce suferă de dependențe declanșează un semnal de alarmă și o deziluzie în perceperea lucrurilor, în special în perceperea libertății. Dumnezeu este singurul care ne poate deschide calea spre o existență trăită în pocăință, o viață dedicată Lui, departe de tentația tuturor ispitelor din viața de zi cu zi. Libertatea poate fi interpretată ca ‘’sămânța căzută între spini, care înăbușă cuvântul lui Dumnezeu.’’ Dacă această sămânță începe să prindă rădăcini, planta începe sa crească până când ajunge la o anumită înălțime, dar fiind supusă unor influențe ale lumii nu aduce rod. ‘’Cuvântul lui Dumnezeu este înăbușit de desfătările trupului, de distracții și preocupări lumești.’’ Cum spuneam, libertatea este liberă, libertatea este o posibilitate; nu trebuie să transformăm libertatea în contrarul său, să îi conferim un sens negativ. Libertatea este o posibilitate care ne oferă la rândul ei posibilități, posibilitatea de a atinge un scop sau altul. Dacă anterior ne stabilim un scop concret, în mod precis și clar, libertatea ne va aduce folos; dacă stabilim un scop fals, eronat, libertatea ne aduce daune la fel ca și în cazul în care nu ne stabilim niciun scop. Ca în orice decizie pe care o luăm în viață, și în libertatea pe care ne-o oferim, sufletul trebuie să fie liniștit, fără urmă de săvârșire a unor scopuri ‘’urâcioase sufletului’’.
Datorită libertății, omul va deveni propria sa creație, va evolua valorificându-și și lărgindu-și limitele și va reuși să se descătușeze din lanțurile robiei. Este adevărat că libertatea presupune și riscuri, însă, sunt riscurile responsabilității decizilor luate. Este de la sine înțeles că a ne da libertate, nu îneamnă a ne arunca sufletul în mrejele ispitelor și tentațiilor lumești. Într-o mai mică sau mai mare măsură, rațiunea este cea care ne ajută să rămânem verticali în fața acestora. Numai în deplină responsabilitate a decizilor luate va începe procesul auto-creației. În afara creativității suntem încătușați, dependenți de cei din jur. Creativitatea dă sens existenței noastre, valorificându-ne contribuția în marea simfonie a universului. Universul însăși este definit prin creativitate și libertate.
Libertatea poate fi limitată de anumite patimi pe care le avem fiecare dintre noi. Acestea sunt direct proporținale, libertatea crește pe măsura eliberării de patimi. Săvârșind fărădelegi avem impresia falsă că suntem atotputernici în ceea ce constă viața noastră, însă nu este decât o capcană din care trebuie să ieșim curați și nepătați sufletește. Crește odată cu dobândirea virtuților, cu dobândirea dragostei față de viată, față de sine, față de cei din jur. Cine iubește cu adevărat este liber cu adevărat.
Cel ce iubește nu are limită, nu are frică , nu are laudă de sine, nu se amărăște în succesele altora și nu rivalizează cu ei. Cel ce iubește este liber cu trupul, este liber cu mintea, este liber cu sufletul…
Dar cum să devenim liberi dacă suntem sclavii propriilor gânduri și patimi? Rugați-va Domnului neîncetat pentru a vă elibera de patimi prin pocăință și înnoire interioară. Vom fi liberi cu adevărat când ne vom scutura de noi înșine și vom trăi dupa poruncile Domnului: ‘’ Dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veți fi.’’ În esența lor, patimile sunt instalate în mintea umană ca fiind obiceiuri proaste, și putem scăpa de ele la fel ca de orice obicei prost. Să ne deschidem porțile sufletului, să privim în adâncul lui și să ne valorificăm posibilitățile. Omul este liber! Să fim cu toții oameni!
Preot Ion Tomescu
