Liberi şi nu prea, de Ziua Mondială a Sănătăţii

311

În majoritatea spitalelor gorjene ziua de 7 aprilie a fost una obişnuită, deşi ar fi putut fi liberă, dat fiind faptul că la această dată s-a sărbătorit Ziua Mondială a Sănătăţii. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi la Direcţia de Sănătate Publică Gorj s-a respectat liberul, la restul unităţilor, însă, activitatea s-a desfăşurat în mod normal, ca într-o zi de luni obişnuită.

Personalul din sistemul sanitar gorjean ştia că pe 7 aprilie nu se lucrează, fiind Ziua Mondială a Sănătăţii. Singurii care nu au ştiut au fost pacienţii care au venit din toate colţurile judeţului pentru a fi consultaţi la cabinetele din Policlinica Târgu-Jiu. Luaţi prin surprindere de liberul medicilor, aceştia nu au avut ce face, astfel că s-au conformat şi s-au întors la casele lor. Vasile Stănculete, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a declarat că „este liber prin contractul de muncă”.

Program normal la spitalele orăşeneşti
Dacă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-a respectat liberul din data de 7 aprilie, la unităţile orăşeneşti din judeţ s-a lucrat ca într-o zi de luni obişnuită. „Am decis să nu luăm liber astăzi, 7 aprilie, ca să nu recuperăm într-un week-end, mai ales că se apropie şi sărbătorile”, a menţionat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
La fel s-a întâmplat şi la celelalte spitale orăşeneşti, personalul medical venind pentru la muncă şi de Ziua Mondială a Sănătăţii, tocmai pentru a nu fi nevoiţi să recupereze liberul într-o sâmbătă.
La Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu s-a stabilit în Comitetul Director ca ziua de 7 aprilie să fie declarată lucrătoare. „În Comitetul Director de joi, 3 aprilie, am luat decizia de a declara această zi lucrătoare, la propunerea sindicatului reprezentativ la nivelul unităţii noastre”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here