Liberalii au bătut palma cu PMP pentru formarea de majorități

1690

Conducerea PNL a aprobat, luni, protocolul de colaborare în plan local cu PMP. Protocolul pentru crearea de majorităţi de dreapta în consiliile judeţene şi locale va fi aplicat în întreaga țară.
„În cadrul Biroului Executiv am votat şi ratificat protocolul de colaborare în plan local între PNL şi PMP. După cum ştiţi, PMP se află la guvernare alături de PNL, facem parte din aceeaşi familie politică – Partidul Popular European – şi am luat decizia ca în consiliile locale, consiliile judeţene să avem un protocol de colaborare, în primul rând, pentru a pune în aplicare programele de dezvoltare locală, promisiunile pe care le-am avut ambele partide în campanie şi pentru a colabora foarte bine aşa cum o facem la nivel naţional”, a declarat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, după şedinţa conducerii partidului. În Gorj, Partidul Mișcarea Populară a reușit să obțină trei mandate de consilieri județeni și să câștige alegerile în comuna Stoina, prin Laurențiu Anghel. Partidul condus de Nicolae Davițoiu nu a reușit însă să intre în Consiliul Local Târgu-Jiu. În schimb, PMP are consilieri locali în: Arcani, Baia de Fier, Bălănești, Bîlteni, Berlești, Bolboși, Brănești, Bumbești-Pițic, Bustuchin, Câlnic, Căpreni, Cătunele, Crușeț, Drăgotești, Drăguțești, Fărcășești, Godinești, Hurezani, Jupânești, Lelești, Licurici, Motru, Târgu-Cărbunești, Țicleni, Tismana, Turceni, Peștișani, Plopșoru, Roșia de Amaradia, Săcelu, Samarinești, Schela, Slivilești, Stănești, Stejari, Stoina, Turburea, Văgiulești și Vladimir.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.