Liberala Cochină vrea să facă marea schimbare politică de la IȘJ! Mai mulți inspectori și-au dat deja demisia

4612

Maria Cochină, instalată în urmă cu aproape patru luni în funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Gorj, se pregătește să schimbe echipa de inspectori de la IȘJ, chiar cu o lună înainte de începerea examenelor naționale și a bacalaureatului. În plină pandemie de coronavirus, cu elevi de ani terminali bulversați în legătură cu felul cum se vor desfășura aceste examene, liberala Cochină a dat semn de schimbare în IȘJ. Deja există inspectori școlari care și-au prezentat demisiile din funcții.

În rândul dascălilor din Gorj, sunt vehiculate, în ultimele zile, informații certe potrivit cărora anumiți profesori cu carnet la PNL și CV depus la partid pentru promovări în funcții, vor ajunge în Inspectoratul Școlar Gorj. Respectivii sunt vehiculați drept inspectori pe anumite discipline din care actualii ocupanți vor pleca. Sunt aduși în discuții anumiți profesori de liceu din zona Motru, de unde provine unul dintre inspectorii școlari adjuncți, dar și din fieful liberal al anumitor licee din Târgu-Jiu. Din actuala echipă de inspectori, vor mai rămâne foarte puțini, spun dascălii care văd că IȘJ se va peneliza, și asta în următoarele zile, pentru ca echipa să își intre în pâine până la Evaluarea Națională și Bacalaureat.
De luni, în școlile din Gorj, vor reveni elevii de ani terminali. Metodologia pentru examene nu este însă trasată, MEC având, în schimb, grijă să creioneze cu exactitate metodologia pentru ocuparea anumitor funcții de conducere din inspectorate.Schimbarea de la IȘJ va avea loc în prag de vacanță de vară, perioadă în care inspectoratul a funcționat cu ușile închise, fără să se discute, oficial, de aceste viitoare și certe schimbări.
ANAMARIA STOICA

4 COMENTARII

  1. Dar stiind faptul ca ISJ Gorj era pe deplin roșu, intrebarea este : de ce mai raman unii pe funcții?? Nu cumva este adevarat ce se zvoneste si anume ca doamna Cochina a facut un mic „blat ” ?

  2. Foarte bine! Deja, de prea mulți ani, mafia pisdistă a denaturat învățământul gorjean; iar inspectorii de partid au viciat rezultatele elevilor meritorii, în favoarea habarniștilor cu relații.
    Schimbarea învățământului nu poate fi realizată cu aceeași oameni…

  3. Să înțelegem că actualii inspectori au fost numiți pe bază de competențe profesionale și fără legătură cu apartenența la PSD?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.