Liber spre medalii? Mergea şi Tecău au scăpat de rivali

483

Horia Tecău şi Florin Mergea au şanse din ce în ce mai mari să vină acasă cu o medalie de la Rio.
Dacă este să ne luăm după calculele hârtiei, perechea din România a scăpat de cei mai periculoşi oponenţi, Bob şi Mike Bryan, deţinătorii titlului olimpic.
”Ne-ar fi plăcut să fim prezenţi încă o dată la Jocurile Olimpice, dar suntem oameni căsătoriţi, taţi, iar sănătatea familiilor este prioritatea noastră. A reprezenta Statele Unite a fost unul dintre momentele cele importante, iar câştigarea titlului în 2012 va rămâne vârful carierei noastre”, a susţinut Bob Bryan.
Americanii ar fi fost capi de serie numărul 3 la tragerea la sorţi, statut pe care îl vor căpăta acum Horia Tecău şi Florin Mergea.
Fraţii din Statele Unite ale Americii s-au retras din competiţie de teama virusului Zika.
Cu toate acestea, gorjeanul Florin Mergea nu se teme şi este decis să aducă, alături de Horia Tecău, prima medalie din istorie pentru tenisul din România.
“Să nu uităm că acest virus este din 1947, deci nu a apărut acum prima dată. Normal că poate să se întâmple oricând şi există acest risc, dar avem un obiectiv stabilit în urmă cu ceva timp şi ne dorim foarte mult să jucăm la Jocurile Olimpice”, a declarat Mergea.
„Sigur, noi sperăm la o medalie încă de anul trecut, dacă putem spune aşa, când băieţii au hotărât să participe. Au ajuns la o maturitate, au ajuns la o valoare care sigur ne dă speranţe pentru o medalie”, a comentat şi George Cosac, preşedintele FR Tenis.
Jocurile Olimpice de la Rio vor începe în 5 august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here