Este o specie de origine mediteraneană, la noi numai în culturi şi nu poate fi confundată cu alte plante. Florile uscate de levănţică conţin 1,5-3% ulei esenţial, iar cele proaspete 0,5-1%. Mai conţin cumarine, flavonoide, fitosteroli, triterpene, borneol, o substanţă amară, saruri minerale. Atât extractele apoase cât şi, în special, uleiul esenţial au acţiune sedativă şi antiflatulentă.
Cercetările clinice moderne care au investigat efectele neurofizice ale uleiului esenţial de levănţică, au ajuns la concluzia că, pe lângă efectele sedative, mai are şi acţiune coleretic-colagogă.
Utilizarea internă a florilor de levănţică este aprobată, de toate comisiile de specialitate, în insomnie şi în iritaţiile de natură nervoasă stomacală, în sindromul Roehmheld, în meteorism şi în disconfort intestinal.
Extern, în fitobalneologie, în tulburările circulatorii funcţionale (20-100 g flori la 20 l apă de baie).
Ceaiul de levănţică
Mod de preparare şi administrare Infuzie din 1-2 linguriţe flori la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi. Uleiul esenţial se administrează în cantitate de 1-4 picături la o linguriţă cu zahăr. Intră în compoziţia unor ceaiuri medicinale, produse farmaceutice de uz intern (corectiv de gust) sau extern în fitobalneologie şi se utilizează mult în parfumerie.
Sorin MILCU
