Lemnul şi cărbunele „fac picioare”

368

Week-end ocupat pentru poliţiştii ieşiţi la vânătoare de transportori ilegali. Aceştia au depistat, în total, patru persoane care cărau fie material lemnos, fie cărbune, pentru care nu deţineau documentele necesare sau licenţa de transport.

Unul dintre cei surprinşi transportând diferite mărfuri fără a deţine actele necesare pentru acest lucru este un băiat de 19 ani din Roşia de Amaradia. Ionel G. transporta, cu o autoutilitară, prin localitatea Ţânţăreni, lemne. “Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că cel în cauză nu deţinea licenţă de transport”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Gorj. Şi poliţiştii din Cătunele au avut de lucru. Aceştia l-au depistat pe Marian R., de 42 ani, din municipiul Motru, care transporta cu o autospecializată proprietate personală, pe DJ 671B Cătunele –Motru, cantitatea de 7 tone cărbune lignit, fără a poseda licenţă de transport. Potrivit lui Tică, aceştia sunt cercetaţi, pe numele lor fiind întocmite acte premergătoare urmăririi penale. „În aceste cazuri, poliţiştii rutieri au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public”, a completat ofiţerul de presă al IPJ Gorj.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here