Polițiștii gorjeni ce se aflau luni în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 67 D Răchiți au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire al unui ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos.
Polițiștii au stabilit că ansamblul de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, era condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Peștișani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea documente legale de proveniență pentru materialul lemnos transportat, fiind dispusă confiscarea cantității de 35 metri cubi.
De asemenea, a fost indisponibilizat ansamblul de vehicule utilizat la transportul materialului lemnos, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documentele specifice de transport.