Leii lui Piţurcă i-au ameţit pe câini!

1199

Viteziştii Craiovei au făcut instrucţie cu Dinamo. Universitatea a trecut, fără probleme, de ,,câini” la Severin, un teren pe care trupa alb-albastră nu a pierdut până acum cu marea rivală. A fost nevoie doar de o repriză pentru ca soarta punctelor să fie decisă. Piţurcă a mizat în ofensivă pe trei jucători capabili să rupă ritmul şi să speculeze găurile din apărarea adversă, şi asta s-a întâmplat. Ivanov a deschis scorul, în minutul 20, după un contraatac purtat de Bărbuţ. Până la pauză, Ivan i-a ridiculizat în două rânduri pe dinamovişti, şi a marcat primele goluri de la revenirea în Bănie (`31, `45+1). Jucătorii lui Uhrin au dat semne de viaţă la începutul mitanului secund, când Nistor a punctat pentru vizitatori după o greşeală mare a lui Vlădoiu (`56). A fost un simplu foc de paie, pentru că Mihăilă a avut ultimul cuvânt, după o acţiune personală de toată frumuseţea, pornită din propria jumătate de teren. Universitatea a rămas pe podium după epilogul etapei, în timp ce Dinamo trebuie să muncească pentru a prinde play-off-ul la finalul sezonului regulat.

A prevăzut rezultatul!
Antrenorul gazdelor, Victor Piţurcă, a declarat că se aştepta la multe goluri din partea elevilor săi. Tehnicianul a spus că Universitatea este în creştere de formă, şi a dezvăluit că a purtat discuţii individuale cu Andrei Ivan şi Valentin Mihăilă, protagoniştii meciului de luni.„Le-am spus jucătorilor că vreau să jucăm de aceeaşi manieră cum am făcut-o cu Voluntari şi să marcăm trei, patru, cinci goluri.
Nu a fost noroc, a fost evoluția foarte bună a jucătorilor. Nu pot să spun nimic despre arbitraj, eu am simțit că noi trebuia să primim penalty. Exceptând acel fault la Mihăilă din primul minut, Avram a arbitrat foarte bine, nu a avut un meci ușor. Ivan este un jucător care poate să devină important pentru echipa națională. El va juca din ce în ce mai bine și va crește. Am avut nenumărate discuții cu el. Nu a avut reușite și spunea că joacă în stânga, dar eu i-am spus că nu. Joci vârf împins și o să îl învăț eu mișcarea, va deveni cel mai bun în România. La primul gol i-am spus cum să dea și la golul doi i-am spus că va mai marca un hattrick. A fost aproape. Pe Mihăilă l-am învățat să nu mai alerge din prima când primește mingea. Trebuie să se ducă ca și cum trage de timp, iar apoi prinde viteză și nu îl mai prinde nimeni. Acesta va deveni un jucător mult mai valoros decât este în acest moment”, a precizat Piţurcă.

Mitriţă, talismanul oltenilor
Fostul căpitan al Universităţii, Alex Mitriţă, a fost în tribune şi la Severin. Jucătorul echipei New York City a rămas impresionat de prestaţia foştilor colegi şi a declarat că îi prevede un viitor strălucit celui care i-a luat locul, Vali Mihăilă.
,,Am fost cu CFR Cluj, au câștigat. Acum, cu Dinamo, din nou. Mă bucur foarte mult pentru această victorie. Aș veni la fiecare meci, dar, din păcate, nu se poate. Toată echipa a jucat bine, Ivan, Bărbuț. Toți au fost foarte buni astăzi. Mihăilă este un jucător foarte bun. De aceea am și plecat eu de la echipă, nu mai aveam loc de Mihăilă. Sunt foarte bucuros că a marcat. Cred că are un viitor strălucit dacă va continua pe acest drum”, a spus internaţionalul român.

UNIVERSITATEA CRAIOVA – DINAMO BUCUREȘTI 4-1 (3-0)
U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (74, Martic), Acka, Tiago Ferreira, Bancu – Ivanov, Cicâldău, Cosic – Bărbuţ (80, Zakaric), Ivan, Mihăilă. Antrenor: Victor Piţurcă.
Dinamo: Piscitelli – Ciobotariu, Puljic, M. Popescu, Moura – Mrzjlak (36, Montini), I. Filip – Brito (65, Popa), Nistor, Moldoveanu – Perovic. Antrenor: Dusan Uhrin.

Etapa a 15-a
Vineri, 1 noiembrie
FC Viitorul – Chindia Târgoviște 3-0
Sâmbătă, 2 noiembrie
Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt 1-1
CFR Cluj – Academica Clinceni 3-0
Duminică, 3 noiembrie
FC Voluntari – FC Botoșani 1-2
FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe 2-1
Astra Giurgiu – Politehnica Iași 4-0
Universitatea Craiova – Dinamo 4-1

Clasament
M V E Î GM GP G P
1.CFR 1907 Cluj 15 9 3 3 35 13 22 30
2.FC Viitorul 15 8 4 3 34 18 16 28
3.Universitatea Craiova15 8 3 4 22 15 7 27
4.AFC Astra Giurgiu 15 7 4 4 23 17 6 25
5.FCSB 15 7 3 5 22 20 2 24
6.Gaz Metan Mediaş 15 6 5 4 24 21 3 23
7.FC Botoşani 15 5 7 3 24 21 3 22
8.CSM Politehnica Iaşi 15 5 6 4 17 19 -2 21
9.FC Dinamo 1948 15 6 2 7 22 27 -5 20
10.Sepsi Sf Gheorghe 15 2 10 3 14 13 1 16
11.Chindia Târgoviște 15 4 4 7 17 23 -6 16
12.AFC Hermannstadt 15 3 4 8 12 27 -15 13
13.Academica Clinceni 15 2 5 8 16 29 -13 11
14.FC Voluntari 15 1 4 10 9 28 -19 7
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here