Legumicultorii vor primi ajutor financiar de la stat

1297

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat că legumicultorii vor beneficia de un ajutor de 3.000 de euro pentru cultivarea de tomate în spaţii protejate.
Anul 2023 debutează cum nu se poate mai bine pentru o categorie profesională din România, deosebit de importantă pentru noi toți. Este vorba despre legumicultori, cei ce muncesc pentru ca populația să aibă produse sănătoase și ecologice pe masă, tot anul.

Aceștia vor beneficia de o nouă schemă de ajutor de stat, în cuantum de maximum 3.000 de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 15.000 de lei, un ajutor destul de consistent pentru aceste vremuri grele pe care le trăim, mai ales în calitate de agricultori, cu toate scumpirile și dificultățile economice care ne-au lovit anul acesta.

Potrivit unei informări oficiale venite de la Ministerul Agriculturii, legumicultorii noștri vor primi de la statul român, anul viitor, un ajutor de minimis de cel mult 3.000 de euro pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, adică în sere.

Banii nu vin oricum de la stat, e important de reținut faptul că beneficiarii trebuie să solicite ajutorul de minimis, pentru a intra în posesia banilor promiși de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, există și o serie de criterii de eligibilitate pe care potențialii beneficiari ai sprijinului trebuie să le respecte, pentru a se încadra pe lista celor ce vor fi admiși. Astfel, legumicultorii eligibili trebuie să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate, să marcheze suprafaţa prevăzută la loc vizibil, cu o placă indicator, să obţină producţia minimă corespunzătoare culturii înfiinţate.

Nu în ultimul rând, mai trebuie să se țină cont de o altă regulă deosebit de importantă pe care autoritățile o cer, înainte de a aloca banii către un anumit beneficiar. Astfel, prevede legea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, conform playtech.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here