Legume româneşti în hipermarketuri

225

Peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării au iniţiat un program prin care vor livra până la sfârşitul anului aproximativ 10.000 tone de legume şi zarzavaturi marilor reţele de magazine, primele care au aderat la program fiind Kaufland, Auchan, Cora şi Selgros.
Programul lansat sub denumirea „Dor de gust” este o iniţiativă a Asociaţiei Cultivatorilor de Legume, cu sprijinul Organizaţiei Interprofesionale PRODCOM Legume-Fructe şi a Centrului de Comunicare al Fermierilor din România. Grupul Agricover va asigura platforma operaţională a programului, respectiv suportul logistic, tehnic, financiar şi de management al riscului. „Împreună cu liderii zonali ai fermierilor am estimat un volum aproximativ de 10.000 tone livrate în acest an, din peste 35 sortimente de legume şi zarzavaturi. Sincronizarea între angajamentele faţă de supermarket şi capacitatea de producţie a fermierilor este elementul cel mai sensibil, uneori critic, al acestui mecanism. Noi punem la dispoziţie un sistem logistic foarte rapid, care asigură livrarea în maxim 24 ore de la culegere – în acest fel asigurăm produse proaspete pe raft, direct din grădină”, a declarat Robert Arsene, director general al grupului Agricover.
Astfel, hipermarketurile vor fi aprovizionate zilnic cu roşii, castraveţi, vinete, varză, ardei, ceapă, salată verde şi zarzavaturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here