Legitimații modificate pentru consilierii județeni ai Gorjului

1487

Mâine, consilierii județeni gorjeni se vor întruni în ședința lunară, iar pe ordinea de zi vor fi mai multe proiecte supuse aprobării. Unul dintre acestea face referire la aprobarea noului model al legitimației de consilier județean și a semnului distinctiv.

,,Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, la începutul fiecărui mandat, cu ocazia declarării ca legal constituit a consiliului judeţean, consilierilor în funcţie li se eliberează o legitimaţie care atestă calitatea de membru al consiliului judeţean, precum și un semn distinctiv al calităţii lor de reprezentanţi aleşi ai colectivităţii locale, pe care au dreptul să îl poarte pe întreaga durată a mandatului. Modelul legitimaţiei de consilier judeţean şi modelul semnului distinctiv pentru aceştia au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2005, în temeiul căreia a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean Gorj nr. 32/31.05.2005 privind aprobarea modelului legitimației de consilier județean și a modelului semnului distinctiv al consilierului județean. Având în vedere că stema Județului Gorj a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 651/2007, ulterior adoptării de către Consiliul Județean Gorj a hotărârii menționate, se impune actualizarea modelului legitimației și a modelului semnului distinctiv în forma prevăzută în anexele 1 si 2 ale prezentului proiect de hotărâre. Fată de cele prezentate, propun aprobarea modelului legitimației de consilier județean și a modelului semnului distinctiv al consilierului județean în forma prevăzută în prezentul proiect de hotărâre”, se arată în proiectul inițiat de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here