Legea vaccinării, adoptată de Senat

1057
Woman at doctor getting vaccination syringe in arm

Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 99 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, prioritate legislativă a Guvernului, conform Agerpres. Proiectul de act normativ instituie obligația imunizării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație.

 

În forma Guvernului, actul normativ urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018, însă Comisia de sănătate a Senatului, sesizată pentru raport la acest proiect de lege, a eliminat această prevedere. Raportul Comisiei de muncă a fost însușit de plen.

Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Sancțiuni usturătoare pentru părinți
Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligaţia prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicaţie definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situaţia în care prezintă medicului care are în evidenţa sa minorul o certificare a situaţiei invocate. Certificarea contraindicaţiei de vaccinare a copilului se realizează de către Comisia Judeţeană de Vaccinare, în baza dovezilor medicale prezentate.

Părinţii sau alţi reprezentanţi legali care nu prezintă copiii la vaccinare sau care refuză imunizarea acestora vor fi convocaţi, în vederea consilierii, la Comisiile judeţene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucureşti. Comisiile de vaccinare iau în evidenţă copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni părinţii sau ceilalţi reprezentanţi legali ai minorilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.