Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA anunţă marţi că a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora Ministerul Muncii negociază legea salarizării cu Comisia Europeană, liderul Bogdan Iuliu Hossu arătând că ”este un lucru cât se poate de grav, atâta timp căt negocierile şi consultările cu sindicatele la nivel naţional nu au fost finalizate”. Cartel Alfa critică comunicările publice ale ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, de natură să liniştească salariaţii, că noua lege va asigura venituri corecte şi echitabile, arătând că ”nu pot fi interpretate decât ca o mare diversiune, atâta timp cât construcţia legii se face atât de netransparent”.
”Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA ia act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora Ministerul Muncii negociază legea salarizării cu Comisia Europeană. Este un lucru cât se poate de grav, atâta timp căt negocierile şi consultările cu sindicatele la nivel naţional nu au fost finalizate. Este anormal ca un act normativ să fie discutat la nivelul Comisiei Europene, fără ca forma legii să fie rezultatul unei consultări cu partenerii sociali vizaţi direct de prevederile sale. Discuţiile sporadice care au avut loc până acum cu sindicatele pe subiectul noii legi a salarizării au constat în câteva întâlniri la nivelul unor ordonatori de credit din sistemul public (nu toţi!), în cadrul cărora li s-a prezentat unor sindicate (nu toate din acel sector!) propunerea ordonatorului, pe acea componentă. Nu au avut loc consultări nici în toate familiile ocupaţionale, cu organizatiile sindicale care reprezintă domeniul respectiv, nici la nivel integrat, intersectorial, cu confederaţiile sindicale la nivel naţional”, transmite preşedintele Cartel ALFA.
Potrivit Confederaţiei, ”comunicările publice ale doamnei ministru, de natură să liniştească salariaţii că noua lege va asigura venituri corecte şi echitabile, nu pot fi interpretate decât ca o mare diversiune, atâta timp cât construcţia legii se face atât de netransparent”.
”Afirmaţiile făcute reflectă realitatea trunchiat, în cel mai bun caz, sau sunt direct înşelătoare: nu scade salariul de bază, dar scad veniturile salariale. Considerăm că nu este cazul să repetăm experienţele nefericite de la reforma pensiilor, unde am văzut sacrificarea a sute de mii de persoane pentru interese de grup sau populist electorale”, precizează Bogdan Iuliu Hossu.
Liderul Cartel Alfa subliniază că mai este un aspect care nu poate fi ignorat, şi anume că ”construcţia unei noi legi a salarizării care are ca obiectiv asigurarea echităţii trebuie însoţită de reforma distribuţiei sarcinii fiscale”.
”Amintim decidenţilor politici că lucrătorul pleacă acasă cu venitul net, iar sarcina fiscală pe veniturile din salarii este excesivă. Aşa cum am văzut şi în cazul legii pensiilor, funcţionarii ministerului muncii sau decidenţii politici nu au expertiza adecvată pentru o construcţie legislativă de o asemenea complexitate, istoric generatoare de inechitate în sistemul public si in societate”, spune Confederaţia.
”Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA cere de urgenţă amânarea discuţiilor cu UE referitoare la proiectul noii legi a salarizării şi demararea consultărilor la nivel naţional”, se arată în comunicat.