Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României a acordat, marți, raport de admitere proiectului de lege care permite acordarea de ajutoare de stat de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia și Tarom.
Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, și Cornel Bobâlcă, reprezentantul Ministerului Economiei și Energiei, le-au prezentat senatorilor situația dificilă în care se află compania, din cauza prețului foarte mare a certificatelor de carbon, menționând, totodată, importanța și necesitatea acordării ajutorului de salvare.
„Dacă producătorul de energie pe cărbune nu va primi 1,2 miliarde de lei pentru achitarea certificatelor de carbon, acesta nu va mai putea funcționa începând cu 1 mai. Colegii mei senatori de la Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale au conștientizat pericolul în care s-ar afla întregul Sistem Energetic Național, dacă CE Oltenia ar înceta, începând cu 1 mai, să mai asigure cota sa de piață de 24%”, a transmis senatorul Florin Cârciumaru. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare va intra la vot, săptămâna viitoare, în procedură de urgență.
„Să sperăm că această ultimă soluție aleasă de actualii guvernanți va reprezenta «colacul de salvare» pentru CE Oltenia, și nu lichidarea companiei”, a mai spus Cârciumaru.
I.I.