Legea anti-fumat intră în vigoare la data de 16 martie

488

Noua lege anti-fumat a fost publicată în Monitorul Oficial luni, 1 februarie, și va intra în vigoare pe 16 martie. Astfel, începând cu această dată,  românii nu vor mai avea voie să fumeze în spațiile publice închise, nici în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.

Începând din 16 martie, în restaurante, cafenele sau în cluburi, țigările, chiar și cele electronice, sunt interzise, iar cine vrea totuși să fumeze trebuie să părăsească incinta. Legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise a fost promulgată, la sfârșitul lunii ianuarie, de preşedintele ţării, la doar două zile după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că aceasta respectă prevederile Legii fundamentale.

Sancțiuni pentru nerespectarea legii
Persoanele juridice care nu vor respecta interdicţiile propuse referitoare la fumat vor risca din partea autorităţilor sancţiuni cu înăsprire graduală, reiese din proiectul de lege. În funcţie de a câta abatere este, sancţiunile aplicabile persoanelor juridice pot fi: la prima abatere – amendă de 5.000 de lei; la a doua abatere – amendă de 10.000 de lei, la care se va adăuga suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la aplicarea acestei sancţiuni complementare; la a treia abatere – amendă de 15.000 de lei, la care se va adăuga închiderea unităţii. Cât privește persoanele fizice, acestea vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here