Legea anti-bullying, adoptată de Senat

499

La începutul acestei săptămâni, Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege care interzice violenţa psihologică – bullying – în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. Proiectul a fost votat în unanimitate și va merge la promulgare. Prevederile inițiativei au fost preluate într-un alt proiect de lege de modificare a Legii educației naționale. “În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, prevede legea. Potrivit proiectului, în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite. Violenţa psihologică – bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într -un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoanei, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here