Lege! Minerii vor ieși mai devreme la pensie

4083

Persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă vor putea ieși mai repede la pensie. Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat marţi, în unanimitate, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite. Proiectul a fost inițiat de parlamentarii PSD de Gorj. Aproape 8.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de această lege.

Concret, în propunerea legislativă este stipulat faptul că cei ce au lucrat în condiții grele vor primi cu o lună în plus la vechimea în muncă pentru fiecare an lucrat în aceste condiții. Așadar, ei vor beneficia de o vechime în muncă suplimentară de patru luni pentru fiecare an de lucru, față de trei luni, cât era în prezent. Prin urmare, minerii din CE Oltenia vor ieși la pensie la 55 de ani în loc de 57. Suplimentar, în inițiativa legislativă este prevăzută și schimbarea modului în care se calculează reducerea vârstei standard de pensionare. Astfel, dacă în prezent reducerea vârstei standard de pensionare se face începând cu un stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de peste șase ani, în viitor, reducerea vârstei de pensionare s-ar putea face din primul an de cotizare în astfel de condiții de muncă.
Inițiatorii proiectului sunt parlamentarii PSD de Gorj Mihai Weber, Florin Cârciumaru și Scarlat Iriza. „Prin votarea proiectului de lege ce vizează reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor, am dovedit respectul pe care îl avem pentru această categorie profesională. Așteptăm ca președintele Iohannis să dea dovadă de același respect și să promulge de îndată acest act normativ”, a spus deputatul Weber.
Proiectul a fost susținut și de PNL. „Este un proiect pe care l-am susținut pentru că a fost singurul care a avut șanse, dată fiind majoritatea politică. Pentru mine era important să fie aprobat un proiect pentru angajații din CEO. Grupul PNL a votat acest proiect”, a anunțat deputatul Dan Vîlceanu.
Senatorul PSD Florin Cârciumaru spune că aceste modificări ale Legii pensiilor vin să elimine din discriminările existente la CE Oltenia, față de alte categorii profesionale din țară. „Angajații din mineritul gorjean se vor putea pensiona mai devreme cu doi ani, așa cum au solicitat sindicatele din CE Oltenia în proiectul de lege inițiat împreună cu Mihai Weber, Scarlat Iriza și susținut și de către Elvira Șarapatin. PSD s-a ținut de promisiune în fața minerilor de la CE Oltenia, deși au existat anumite persoane și politicieni din Opoziție care, pe lângă faptul că au intoxicat cu minciuni salariații, au încercat să pună chiar piedici legiferării proiectului nostru”. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de semnătura șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here