În ultimele săptămâni, ziarul Gorjeanul v-a oferit întâlnirea cu texte scrise despre Brâncuși de exegeți, scriitori și oameni de artă din țara noastră și de aiurea. Am încercat în intervalul 19 februarie – 16 martie să vă ținem treaz interesul pentru sculptor și opera Lui. Sper ca proiectul nostru jurnalistic să fi ajuns la dumneavoastră și să vă fi fost realmente de folos.
Astăzi încheiem seria de Lecții despre Brâncuși cu una transcrisă din același Cahiers d’Art – revistă rară în bibliotecile românești –, în traducerea Oanei Păstae, conferențiar la Universitatea Constantin Brâncuși, căreia îi mulțumim și în numele dumneavoastră (v.v.)
Constantin Brâncuși
Hommages de Rober Th. STOLL, Sir Herbert READ, Dr. Franz ROH, CALDER,
Sir John ROTHENSTEIN
„Sculptura creată de mâinile tensionate ale înțeleptului este frumoasă, fără ca nimic insuficient să se opună frumuseții sale. Ea așteaptă la limitele extreme ale calmului, se formează de la sine în fața privirii și devine încetul cu încetul ceea ce este: o sculptură provenind din sursele pure ale artei, încă foarte aproape de metafizică și religie, așa cum sunt toate marile opere de artă arhaice”.
Din figura lui Brâncuși emană o pace interioară. Ne imaginăm cu ușurință mâinile sale sensibile, capabile să dea pietrei și metalului, pe care le atinge, o formă rotunjită, netedă și strălucitoare. În vremurile noastre tulburi care se remarcă prin activitatea sa exorbitantă, acest artist identificat cu opera sa, apare ca un om meditativ care cunoaște răbdarea tuturor celor existente.
Faptul că oul este forma primordială a lui Brâncuși, are o profundă semnificație. La începutul Renașterii, când lecția perspectivelor prinde contur, la debutul acestei mari epoci optice, la care astăzi abia s-a substituit o nouă viziune, oul apare suspendat în mijlocul unui spațiu divin constituit în operele lui Piero della Francesca și Mantegna. Fecunditatea primordială, corpul primordial și învierea pură se unesc în ou. Oul este, într-adevăr, ͈începutul lumii”. Sculptura creată de mâinile tensionate ale înțeleptului este frumoasă, fără 
ca nimic insuficient să se opună frumuseții sale. Ea așteaptă la limitele extreme ale calmului, se formează de la sine în fața privirii și devine încetul cu încetul ceea ce este: o sculptură provenind din sursele pure ale artei, încă foarte aproape de metafizică și religie, așa cum sunt toate marile opere de artă arhaice. Opera lui Brâncuși este începutul unei arte pe care nu am vazut-o încă și care va fi cea a viitorului, dar este deja o împlinire, căci marea artă își atinge întotdeauna scopul ei.
Rober Th. STOLL
„…pasărea nu poate fi redusă la un volum static – esența sa este o mișcare în spațiu. Brâncuși poate să reprezinte un astfel de subiect pentru că el s-a identificat, pentru o clipă, cu corpul în mișcare, pentru că el a demonstrat senzația fizică a zborului, și i-a cunoscut durata. Astfel el se trezește capabil să traseze o curbă a forței care animă pasărea, o formă șlefuită care își anulează masa aparentă pentru a deveni o sinteză miraculoasă a esenței și existenței”.
Sculptura lui Brâncuși ocupă centrul imperturbabil al artei moderne. Ea radiază o liniște care o ferește de chinul exterior. Forța sa se naște din opoziția a două principii care o guvernează: o naivitate de copil care privește lumea cu ochi inocenți, și o înțelepciune studiată, profund înrădăcinată în trecut, coform căreia formele pe care le vedem nu sunt niciodată inocente, dar tot timpul dictate de forțe inconștiente. Brâncuși acceptă existența 
ca un copil, dar în același timp, el penetrează intuitiv în domeniul esenței. Să luăm un exemplu: o pasăre în plin zbor. În această experiență vizuală, pasărea nu poate fi redusă la un volum static – esența sa este o mișcare în spațiu. Brâncuși poate să reprezinte un astfel de subiect pentru că el s-a identificat, pentru o clipă, cu corpul în mișcare, pentru că el a demonstrat senzația fizică a zborului, și i-a cunoscut durata. Astfel el se trezește capabil să traseze o curbă a forței care animă pasărea, o formă șlefuită care își anulează masa aparentă pentru a deveni o sinteză miraculoasă a esenței și existenței.
Un demers asemănător face din opera lui Brâncuși o creație primordială, independentă de epoca noastă și de civilizația noastră.
Sir Herbert READ
„Am putea plasa sculpturile sale în mijlocul naturii ca și mărețe monumente ale cunoașterii interioare. Dar am putea, de asemenea, mărind amploarea lor, să le punem în piețele publice ale marilor orașe”.
Tot timpul l-am admirat pe Brâncuși. Chiar și în Germania arta sa a avut o acțiune benefică. Îl onorăm pe Brâncuși pentru că manifestările sculpturii sale au fost tot timpul mărețe și simple. El nu s-a abătut niciodată de la căutarea unor maniere de exprimare pline de spirit. 
Ceva profund uman stă în lucrările sale. E ca și cum în ele un om înțelept a vorbit cu eternitatea. Am putea plasa sculpturile sale în mijlocul naturii ca și mărețe monumente ale cunoașterii interioare. Dar am putea, de asemenea, mărind amploarea lor, să le punem în piețele publice ale marilor orașe.
O forță a naturii, identificată în întregime cu abstracţia care ordonă, guvernează destinele operelor lui Brâncuşi. Acest lucru a fost rar atins de alți artiști. Deja, astăzi, aceste opere sunt în afara timpului. Ele sunt clasice, dacă înțelegem prin aceasta nu expresia rece, neoclasică de la începutul secolului XIX, ci o formă clară, calmă, care crează, înainte de toate, ordinea. Dacă le privim în toată amplorea lor, sentimentele multiple, confuze și contrare, care guvernează formele epocii noastre tulburi, ni se pare că în această grea și însemnată neliniște, Brâncuși se ridică ca o stâncă în mijlocul mării agitate. El este pentru noi ca un adăpost în furtuna vieţii.
Dr. Franz ROH
„…ele nu sunt atât de simple precum par, pentru că ele aparțin mai degrabă formei oului decât formei elipsei”.
Îmi plac foarte mult operele lui Brâncuși. Ele sunt atât de aproape de formele simple pe care le întâlnim în natură, în geometrie. Dar ele nu sunt atât de simple precum par, pentru că ele aparțin mai degrabă formei oului decât formei elipsei.
CALDER
„Bronzurile impecabile de pe mesele rotative care permit luminii să-și redeseneze suprafețele strălucitoare în fiecare moment, coloanele înalte din lemn dăltuit, marmurele moi și meditative – toate umplute cu o lumină cenușie orbitoare. Acestea au fost, într-adevăr, formele unei noi epoci noi de aur”.
În fața câtorva sculpturi ale lui Brâncuși, am auzit odată această exclamație a unui om pe care nu-l cunoșteam: „Ele ies în evidență în spațiu ca marile forme inspirate de o epocă de aur reînviată”. Aceste cuvinte, deși perfect adevărate, mi s-au părut greșite, până în momentul în care mi s-a acordat privilegiul de a fi primit de sculptor în atelierul său, din Impasse Ronsin, și tocmai atunci mi-au revenit clar în minte cu o intensitate comparabilă cu cea a lui Brâncuși. Bronzurile impecabile de pe mesele rotative care permit luminii să-și redeseneze suprafețele strălucitoare în fiecare moment, coloanele înalte din lemn dăltuit, marmurele moi și meditative – toate umplute cu o lumină cenușie orbitoare. Acestea au fost, într-adevăr, formele unei noi epoci noi de aur.
Criticii de artă dau uneori impresia că simplificarea finală constituie doar o banalitate la îndemâna oricărui manipulator la modă, fie el al picturii sau al pietrei. Opera lui Brâncuși ne amintește că reconcilierea definitivă a forțelor opuse este o victorie pe care doar un mare artist o poate obține.
Sir John ROTHENSTEIN
