Le-au ars casa, vaca şi viţelul, dar şi purcelul din coteţ

442

Locuinţa lui Ion Blendea din satul Seuca, comuna Peştişani, a fost distrusă în totalitate de un incendiu produs, duminică după-amiaza, de la un scurt-circuit. În lipsa proprietarului, aflat cu soţia la socrii, undeva lângă Motru, casa familiei Blendea a fost mistuită, în totalitate, de flăcări, focul pârjolind totul în cale. Chiar şi găinile soţilor Blendea, porcul din coteţ, dar şi vaca cu viţelul au fost găsite scrum la întoarcerea celor doi acasă. Asta, deşi la locul incendiului, au ajuns, duminică, în ciuda drumului dezastruos, maşina de pompieri din Peştişani, dar şi încă două de la Tismana, ultimele sosite însă cu întârziere la eveniment. În ciuda celor trei autospeciale, familia Blendea a rămas, acum, doar cu terenul pe care îşi ridicase în ultimii ani o locuinţă cu trei camere şi restul acareturilor. Proprietatea nu era asigurată, astfel că Blendea va rămâne doar cu paguba. Acesta şi-a pierdut în ultima lună mama şi socrul, toţi decedând în mod neaşteptat. Localnicii din Seuca şi din toată comuna i-au compătimit pe cei doi soţi, crucindu-se de necazul care a dat peste ei.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here