Laureații festivalului-concurs de la Țicleni

1133

Au fost desemnați câștigătorii Festivalului-concurs de promovare a obiceiurilor, portului și tradițiilor populare „La poalele cetății”, de la Țicleni. A patra ediție a festivalului a fost organizată, la sfârșitul săptămânii trecute, de către Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local și Primăria Țicleni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși”.
Festivalul a fost deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor de la secțiile externe ale Școlii Populare de Artă, precum și ale așezămintelor de cultură din județ. Locul I a fost câștigat de către Ansamblul „Petrolul” din Țicleni și Ansamblul „Nedeia” din Novaci.
Locul II a revenit Ansamblului „Doina Jilțului” din Drăgotești și Ansamblului „Brâulețul” din Bălești.
Locul III a fost câștigat de către Formația de dansuri din Stejari și Formația de dansuri „Izvorașul” din Negomir.
Juriul festivalului a fost format din personalități ale vieții culturale din Gorj, specialiști ai instituțiilor de spectacole, profesori, coregrafi, etnomuzicologi și etnografi, reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.
Premiile festivalului au fost oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.
Trofeele, diplomele și masa participanților au fost asigurate de Primăria și Consiliul Local Țicleni.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here