Laureaţii celei de-a XXII-a ediţii a Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” – TEXTUL „PERSONAL” ŞI „PERSONANT” AL LUI IOAN HOLBAN

72

Încerc să nu cad în exagerări vinovate. Dimpotrivă, sper să mi le motivez cu argumente irefutabile. Astfel afirm că, poate, „Ion Creangă. Spaţiul memoriei” e cea mai inteligentă şi cea mai fascinantă monografie dedicată humuleşteanului de geniu. De ce scriu „poate”? Fiindcă ar… putea sta de-a dreapta ei cea a lui Ion Pecie „Phallusiada sau epopeea iconoclastă a lui Creangă” şi de-a stânga ei cea a lui Mircea A. Diaconu „Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate”. În „Ion Creangă. Spaţiul memoriei”, Ioan Holban îşi demarează exerciţiul critico-hermeneutic de la conştiinţa artistică şi de la naratorul devenit autor implicat al „Amintirilor din copilărie”. Întreprinde acest demers după o laborioasă şi eficientă „(re)lectură” (Călinescu, 2003, 124-133) constructivă/ reconstructivă a textului narativ crengist confruntat cu teorii despre retorica romanului (de Wayne C. Booth, Aldous Husley, Gérard Genette ş.a.) în permanenţă. O asemenea metodă ridică plafonul teoretic al literaturii comparate (Adrian Marino, Daniel-Henri Pageaux, Alejandro Cioranescu ş.a.) printr-o aplicaţie de anvergură pharmacosică şi constantă: mimesis + diegesis din perspectiva căreia „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă sunt reconfigurate ca joc perpetuu între viziunea eroului subiectiv şi aceea a naratorului obiectiv. Această dublă focalizare a naraţiunii lui Ion Creangă corespunde celor două moduri esenţiale de a prezenta viaţa: unul obiectiv şi altul subiectiv şi cele două coduri: intradiegetic şi extradiegetic. Eul narator şi eul erou realizează structura romanescă tradiţională a dublului. La nivelul textului, structura binară se realizează prin această scindare a eului artistic. Matricea narativă a acestei cărţi despre vârsta de aur a eului oferă eului narator acea linişte a contemplării trecutului refăcut în procesualitatea devenirii sale. Ochiul abilitat ori profan se opreşte încântat asupra întregului şi părţilor, descoperind legea de coerenţă, a sistemului poieinic: pe de o parte procesul producerii, corespunzând neliniştii pe care o generează nevoia cunoaşterii sinelui mai profund prin sinele trimis in illo tempore, pe de cealaltă parte, pauza contemplării trecutului rememorat. Cât priveşte acţiunea dramatică, transpusă în naraţiune, este un efect a ceea ce am putea numi – dimpreună cu Ioan Holban fireşte – „obsesia” evenimenţialului provenind din preocuparea prozatorului pentru verosimilitate. Evenimentul, „voinţa străină” domină instanţa scriiturii şi determină apariţia unor anume calităţi stilistice, ochiul subordonează imaginaţia. Această obsesie a evenimenţialului a devenit una dintre componentele principale ale prozei contemporane care renunţă deliberat la ficţiune optând pentru prezentificare. Ioan Holban ne-a propus în 1989, legat tot de jurnal intim şi biografie, încă o carte de sine stătătoare. Premiza este aceeaşi ca în monografiile dedicate lui Ion Creangă şi Hortensiei Papadat-Bengescu. Prozatorul român n-a încetat să-şi conceapă textul intim în orizontul literaturii şi în perspectiva contactului imediat sau doar amânat cu cititorul . Jurnalul intim şi autobiografia literară tematizată, viaţa, protagonistul lor fiind omul construit. Textul „personal” este unul de orientare, de căutare a sensului existenţei cotidiene şi, prin aceasta, de fictivizare a ei. Evoluţia cea mai spectaculoasă în (post)modernitate a literaturii noastre o are jurnalul. Şi iată, pronunţându-se în termenii de mai sus, Ioan Holban se ocupă pe de o parte de jurnalele literare iar pe de alta de autobiografiile literare, oferind bibliotecilor din România – inclusiv celei din Târgu-Jiu – un volum consistent cu pagini captivante, ranforsate cu solide pasaje pur teoretice. Apoi în 1983, Ioan Holban publică un tom de peste 300 de pagini despre „proza criticilor Eugen Lovinescu şi Garabet Ibrăileanu”. Gestul, domnia-sa ni-l explică tranşant: Eugen Lovinescu a fost un prozator de pionierat, fiind printre primii cunoscători avizaţi şi susţinători ai metodei psihanalitice de interpretare la noi, iar epica sa: un model psihanalitic evident, descoperind posibilităţile artistice pe care le deschidea psihanaliza – un teren fertil pentru proza noastră, aflată în căutarea drumului spre „fiinţa interioară” a omului care fusese până atunci, în primele decenii de literatură ale acestui secol, aproape exclusiv fiinţă socială. Romanele lui Eugen Lovinescu au propus în epocă un model narativ original şi se circumscriu tendinţei de urbanizare a prozei noastre interbelice, anticipându-i pe Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Anton Holban, Garabet Ibrăileanu, Cezar Petrescu şi Hortensia Papadat-Bengescu. Ioan Holban este ca şi Nicolae Manolescu ori ca şi Ion Pecie un excelent critic al genului prozastic. Ca atare, în 1987, a revenit în circuitul editorial cu nişte „Profiluri epice contemporane” extrem de incitante, contribuind la dezvoltarea criticii de literatură romanescă. Oricum, criticii de roman – înarmaţi cu o ştiinţă de carte la standarde ridicate la maximum de europenitate şi de actualizare nesperată a formulei hermeneutice – sunt foarte puţini. Ioan Holban este categoric un excelent tezaurizator al contemporaneităţii romaneşti, părând că nimic nu i-ar fi străin ca figură de creaţie, de analiză, de aventură a autorului – narator – martor erou ori de resituare ontologică a triadei cultură – literatură – artă. Astfel arta portretului este practicată cu strălucire şi luciditate axiologică, cu plenară recercetare a relaţiei dintre trăire şi scriere, dintre cuvânt şi imagine, dintre tensiunea exprimării şi zodia făptuirii, dintre reprezentarea realistică şi calitatea reflexivităţii. Marin Preda este un maestru al texistenţei, Eugen Barbu trasează calea spre perfecţiune a puterii operei, Radu Cosaşu vorbeşte despre viaţa ca literatură şi despre o realitate deschisă a ficţionarului supravieţuitor. Dumitru Radu Popescu este un catalizator al modurilor de construcţie pe dualitudinea vis-realitate din perspectiva concepţiei prozatorului asupra cărţii înseşi şi asupra cuprinderii totale a lumii. Fănuş Neagu este un recuperator al arhaicului şi al corespondenţelor dintre spaţiul sacru şi spaţiul profan pe axa esenţială de organizare şi de reinventarea a mythosului care guvernează, încă, o românitate cu origini străvechi chiar primordiale. Nicolae Velea abordează cu mijloacele ironiei şi ale prozei psihologice realităţi sociale distribuite între perechi antitetice: umor şi gravitate, mască şi adevăr. Ştefan Bănulescu este recreatorul coagulant al simbolurilor majore care trimit la o identitate spirituală izomorfă demiurgicului creativ, dar susţinută de o „arheologie” a unei autenticităţi originare ş.a.m.d. Consideraţiile de mai sus trebuie completate cu misiunea istoricului literar Ioan Holban, care a coordonat până acum nouă volume din „Un dicţionar al scriitorilor români contemporani”, operă monumentală în care se regăsesc majoritatea scriitorilor din Gorjul de azi.
N.M. Închei cu o nedumerire: de ce s-ar opune cineva unei nominalizări ale U.S.R. pentru marile premii ale A.N.P.C.P. „S.L.B.”? Şi unui juriu compus din acad. Nicolae Manolescu şi scriitorul Gabriel Chifu? Nişte somităţi în materie!
ION POPESCU-BRĂDICENI
Bibliografie:
1. Ioan Holban: Ion Creangă. Spaţiul memoriei, Princeps Edit, Iaşi, 2004.
2. Ion Pecie: Phallusiada sau epopeea iconoclastă a lui Creangă; Editura Paralela 45, Piteşti, 2011.
3. Mircea A. Diaconu: Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate; Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
4. Wayne C. Booth: Retorica romanului; traducerea: Alina Clej şi Ştefan Stoenescu; prefaţa: Ştefan Stoenescu; Editura Univers, Bucureşti, 1976
5. Matei Călinescu: A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii; traducerea: Virgil Stanciu; Editura Polirom, Iaşi, 2003
6. Aldous Huxley: Şi restul e tăcere; traducerea: Antoaneta Ralian, prefaţa: Marian Popa, Editura Univers, Bucureşti, 1977
7. Gérard Genette: Figuri; selecţie, traducere, prefaţă: Angela Ion şi Irina Mavrodin; Editura Univers, Bucureşti, 1978
8. Adrian Marino: Comparatism şi teoria literaturii; traducerea: Mihai Ungureanu; Editura Polirom, Iaşi, 1998.
9. Daniel-Henri Pageaux: Literatura generală şi comparată; traducerea: Lidia Bodea; cuvânt introductiv: Paul Cornea; Editura Polirom, Iaşi, 2000
10. Alejandro Cioranescu: Principios de literatura comparada; Universidad de la Laguna, 1964
11. Ioan Holban: Hortensia Papadat-Bengescu; Editura Albatros, Bucureşti, 1985.
12. Ioan Holban: Literatura subiectivă. I. Jurnalul intim. Autobiografia literară; Editura Minerva, Bucureşti, 1989.
13. Ioan Holban: Proza criticilor; Editura Minerva, Bucureşti, 1983
14. Profiluri epice contemporane; Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here