Laudele pentru insuccese, agăţatul de reuşitele USL!

186

Mai toată lumea recunoaşte gravele erori produse în ţările membre ale Uniunii Europene prin maximizarea austerităţii – România fiind cobaiul care-a redus salariile bugetarilor cu 25%(în unele cazuri chiar cu 40%!) şi nu cu 15%, atât cât îi ceruseră lui Băsescu stăpânii. O austeritate care n-a creat locuri de muncă, ci dimpotrivă. Şi i-a transformat pe români în forţa de muncă a UE.

Când n-are ce face, Guvernatorul Coloniei numită încă România iese la produs declaraţii. Declaraţii dintre cele care, crede el, că-i refac imaginea deplorabilă în ţară. Uită că gogoşile pentru care laudă acum guvernele Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt exact inepţiile perorate de el de două-trei ori pe săptămână în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Reducerea salariilor, tăierea şi impozitarea abuzivă a pensiilor sunt lăudate de acela care-a condus Guvernul PreşBăsescu-Boc. În fond, Emil Boc n-a fost ceea ce se cheamă un adevărat prim ministru, ci doar fanfaronul de serviciu al PDL. I se năzărea lui Băsescu ceva, ei bine anunţa, iar apoi apărea Emil Boc şi ne spunea ce bine este să ne-nglodăm în datorii la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Să fie tăiate salariile, pensiile, iar cei 20 de miliarde de euro împrumutaţi s-au prăduit în numai doi ani de pretinsă guvernare mult-lăudată a lui Emil Boc. Guralivul de Traian Băsescu ar fi cazul să nu mai amintească de aşa zisa macrostabilizare din moment ce România nu-şi va putea achita datoriile externe cel puţin vreo trei-patru generaţii de acum încolo. Multe, puţine sau atâtea câte sunt, iată că realizările guvernării USL îl interesează pe Traian Băsescu şi are curajul să se împăuneze cu ele. În vremea asta, Băsescu nu promulgă legi ale Parlamentului. Ba cea privind statutul parlamentarilor, ba pe aceea privind dreptul primului ministru de a reprezenta România la Comisia Eruropeană. Ultima respingere nu-i prima ocazie a semnatarului pactului de coabitare – numitul Traian Băsescu – de a încerca să-l umilească pe premierul Victor Ponta. Şi dacă imposibilitatea schimbării comportamentului lui Traian Băsescu, recunoscută chiar de domnia sa, nu-l pricepem chiar deloc pe liderul PSD, – primul ministru Victor Ponta – de a-i uita aşa de repede pe cei 7,4 milioane de votanţi, din 29 iulie 2012, ce s-au pronunţat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ca, mai nou, primul ministru să mizeze prin Europa de… „calităţile de negociator ale lui Traian Băsescu
ION PREDOŞANU

P.S. O minunată emisiune a realizatoarei de televiziune Alesandra Stoicescu – ce ieri a împlinit 37 de ani -, pe care-o ştiu de la debutul ei la Antena 1, ca prezentatoare de ştiri, la 19 ani, imediat după terminarea liceului, ne-a impresionat. De-acum la Antena 3, Alesandra Stoicescu a avut un invitat de Onoare, în zi de Graţie, pe fostul prim ministru Adrian Năstase. Delicatul dimplomat n-a atins pe nimeni, nici măcar c-o floare. Dar, ne-a pus pe gânduri, o remarcă a domniei sale: „În interiorul PSD se doreşte un candidat la prezidenţialele din 2014!”
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here