Laudatio la conferirea titlului de „Cetăţean de onoare post mortem” scriitorului POMPILIU MARCEA în şedinţa festivă a Consiliului Local Târgu Jiu, din 21 mai 2014, Prefectura Gorj, Sala maură

376

La 27 martie a.c., s-au împlinit 29 de ani de la moartea, încă neelucidată, a profesorului universitar POMPILIU MARCEA, critic şi istoric literar, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti din deceniile 7-9 ale secolului trecut.

Născut la 28 octombrie 1928, în satul Ştefăneşti, şi-a petrecut copilăria în Colibaşii Scoarţei gorjene, acolo unde s-a stabilit familia sa încă de pe când micuţul Pompilică avea trei anişori.
A urmat la Colibaşi şcoala primară (păcat că vechiul local de şcoală se află astăzi într-un înaintat proces de degradare!). Şi-a continuat studiile la Şcoala Normală din Târgu Jiu, după care s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în cadrul căreia a rămas să lucreze după absolvire. A urcat, cu perseverenţă şi vocaţie, toate treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor universitar, foarte căutat fiind de factorii de răspundere pentru a conduce lucrări de licenţă şi teze de doctorat. Ba mai mult chiar, recunoscându-i-se meritele în plan profesional şi literar, a fost invitat să predea la mari universităţi europene precum Sorbona, Koeln, Bonn, Aachen, Dusseldorf.
Începând din 1964 a condus Editura pentru Literatură Universală, în care au apărut mari scriitori străini, unii din aceştia nefiind pe placul regimului în anii pretinsei „liberalizări” culturale.
Pompiliu Marcea a fost un om de mare onestitate şi un scriitor ce şi-a asumat un crez social manifest, militând pentru ideea de Adevăr şi Valoare în cultura română. În lucrările sale critice despre mari autori clasici (I. Slavici, M. Sadoveanu, Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale, C. Hogaş, Al. Vlahuţă, Tudor Vianu ş.a.), Pompiliu Marcea a evocat cât mai exact viaţa şi a analizat opera acestora, conform unui propriu sistem de lectură, punând în evidenţă valoarea specifică şi permanenţele operelor, cu raportări consistente la cultura română şi universală.
„Lecturi fidele” (1979), „Varietăţi literare”(1982), „Concordanţe şi controverse” (1983), „Atitudini critice” (1985) sunt cărţi de receptare şi atitudine critică personală, ce i-au atras calificativul de „critic şi universitar de atitudine”.
Noi înşine, într-o suită de articole publicate în acest cotidian în primăvara lui 1995, l-am considerat „un pandur al criticii literare”, având în vedere faptul că, militând, cu deosebită onestitate, pentru Adevăr şi Valoare, omul de mare cultură şi criticul Pompiliu Marcea devenise „temut” şi chiar „incomod” pentru anumite cercuri şi persoane. Aşa s-a întâmplat atunci când, la apariţia Volumului al IX-lea din Opera eminesciană (Publicistica), autorul „Luceafărului” a fost considerat „antisemit” pentru unele articole publicate în ziarul „Timpul”, în care viza interesele unei anumite etnii care, odată pătrunsă în societatea românească, îşi urmărea numai propriile interese social-politice şi economice, în detrimentul poporului român. Cerându-se Academiei Române „topirea” volumului (am citit ulterior  corespondenţa, cu ameninţări politice, dintre şeful rabin al cultului mozaic şi conducerea Academiei Române), Pompiliu Marcea a luat atitudine tranşantă, apărându-l pe Mihai Eminescu cu mare curaj politic (aducea un argument inebranlabil: poetul, care avea între prietenii săi şi evrei, nu era deloc antisemit, ci doar critic la aspecte şi racile istorice, care ulterior au fost corectate).
Rostirea răspicată a Adevărului şi solidarizarea cu aspiraţiile românilor şi cu valorile culturale româneşti l-au determinat să răspundă unui critic din „Literaturnaia Gazeta”, incriminând mistificările maniheice ale orientării culturale moscovite la adresa trilogiei romaneşti a unui confrate român. În două pagini întregi din „România literară”, intitulate „Cu foarfecele împotriva adevărului”, Pompiliu Marcea publica un „răspuns” pe măsură, de atitudine, foarte critic la adresa articolului „Cu pumnii împotriva istoriei” (1983), în care criticul rus se năpustise asupra trilogiei „Pumnul şi palma”, a scriitorului român Dumitru Popescu.
O atitudine similară, tranşantă, avusese Pompiliu Marcea şi atunci când aceeaşi gazetă moscovită, ce nu privea cu ochi buni aerul de relativă „liberalizare” culturală (1965-1970), supunea unei critici nedrepte romanul „Delirul” al lui Marin Preda, obiectându-i-se anumite aspecte „prea realiste” ce nu erau pe placul Fratelui celui Mare de la Răsărit (viziunea profetică orwelliană, din romanul „1984”,  era deja în floare!).
De aceeaşi moarte stranie, în condiţii ce încă nu au fost elucidate, ca Marin Preda, a avut parte şi Pompiliu Marcea, fiind găsit mort în lacul Herăstrău (pe certificatul său de deces fiind trecut un diagnostic hilar : „insuficienţă cardio-respiratorie”!).
În cei peste 30 de ani de activitate cultural-literară neîntreruptă, Pompiliu Marcea a fost un neobosit apărător al valorilor româneşti, opunându-se – datorită generosului şi activului său spirit umanitarist – acţiunii concertate de strămutare şi demolare a satelor, chiar acţiunii nesăbuite de dărâmare a lăcaşurilor de cult şi a unui sfert din Bucureşti pentru construirea Bulevardului „Victoria Socialismului” cu „megalitic-faimoasa” Casă a Poporului… S-a opus politicii demografice greşite, căreia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare din anii ‘80, care a dus la anii de criză şi înfometare, a dezavuat obligarea tineretului (elevi, studenţi, militari) de a desfăşura munci agricole şi pe şantiere, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greşite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat. În general, s-a opus orientării politice greşite în vitale domenii ale vieţii social-culturale şi economice.
Intrat în atenţia poliţiei politice, a Marelui Papuaş, Pompiliu Marcea a fost marginalizat şi lucrat de Securitate. În paralel, alte servicii acţionau în consens. Multe din întâmplările vieţii sale, din opţiunile sale pe tărâm social-obştesc, multe din amărăciunile şi indignările sale au fost evocate în romanul „Pacient în Galapagos”, care a dispărut odată cu el, fiind şi azi de negăsit…
Autorul nu a ajuns „pacient” în clinicile psihiatrice ale regimului, a ajuns însă în „bulboanele” Herăstrăului…
L-am cunoscut pe Pompiliu Marcea în iunie 1975, cu prilejul susţinerii lucrării mele de licenţă la Universitatea din Bucureşti. Susţineam o lucrare despre „Temele poeziei lui Lucian Blaga”, coordonată de conf.univ.dr. Eugen Simion, întors recent de la Sorbona. Din comisie făcea parte şi Pompiliu Marcea, care, aflând că sunt din Gorj, s-a arătat foarte interesat, adresându-mi câteva întrebări. Am evocat acest episod în revista „Portal-MĂIASTRA” (nr. 3/ 2013), aşadar nu-l voi repeta acum. Ceea ce pot să spun e impresia deosebită ce mi-a făcut-o acest om de catedră şi de mare cultură, aşezat, echilibrat, autentic şi dintr-o bucată, cum se spune, degajând distincţie şi căldură sufletească… Vedea, dincolo de mine, imaginea Gorjului său drag, din care tocmai se întorsese şi în care urma să mai revină de vreo două-trei ori înainte de năpraznicul sfârşit.
Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here