Lăsat fără mașina cu care a aruncat moloz pe câmp

1616

Sancțiune dură pentru un gorjean pensionar, stabilit de câțiva ani la Drobeta Turnu Severin, care a fost prins de comisarii Gărzii de Mediu din județul vecin, în timp ce arunca saci cu moloz pe terenul unui vecin de-al său. El a rămas fără camioneta cu care transporta sacii respectivi, deși avea în plan să folosească mașina și pentru muncile pe care le are la renovarea casei de la Văgiulești. Bărbatul a dorit să îi fie protejată identitatea, dar recunoaște că a rămas fără cuvinte când comisarii i-au spus că mașina va fi indisponibilizată în vederea confiscării, după ce primise și o amendă de 15.000 de lei. „Este o sancțiune mult prea mare atât în ceea ce privește cuantumul amenzii, cât și faptul că mi-a fost confiscată mașina. Sunt sancționat de două ori, plus că nu am știut că există astfel de dispoziții legale. Am fost urmărit de cei de la Gardă prin oraș, m-au filmat și apoi când descărcam gunoiul au venit și acolo. Eu aveam o înțelegere cu proprietarul terenului pentru a-i duce acolo niște umplutură. Nu am dus plastice sau alte mizerii din astea, ci pământ și niște moloz pentru că el voia să își facă acolo și un gard și cu bucățile de beton fixa mai bine țevile, din ce am înțeles. Acum sunt și amendat și fără mașină. Nu mai pot circula cu ea, chiar dacă mi-a fost lăsată în continuare în curte la mine. Riscă să mi se ridice certificatul de înmatriculare și atunci e clar că nu mai mă urc la volanul ei. Cel mai rău îmi pare că nu mai pot să mă duc la Văgiulești cu ea ca să car materialele de care aveam nevoie la renovarea casei de acolo”, a declarat bărbatul sancționat.
Proprietarul terenului spune că avea o înțelegere cu acesta, dar doar pentru o mașină, nu pentru mai multe transporturi. „I-am dat voie la început pentru că e o zonă mlăștinoasă și am zis să mă ridic un pic, dar de la o mașină cât ne-am înțeles la început el a ajuns să care mult mai multe. În plus, și alții veneau acolo și aruncau tot felul de mizerii. Recunosc că zona arăta urât. Mă gândeam să fac un gard, dar nu m-am grăbit. L-am făcut acum după ce Garda m-a amendat și pe mine. Nu știam că se poate confisca și mașina, dar am aflat cu această ocazie și mi-am luat toate măsurile pentru ca pe terenul meu să nu mai arunce nimeni gunoaie. Am făcut gardul, am pus un afiș prin care le cer oamenilor să nu mai arunce aici gunoaie și sper să și țină cont de aceste lucruri pentru că eu nu mai vreau amenzi”, spune bărbatul sancționat cu 500 de lei.
Comisarul șef al Gărzii de Mediu din Mehedinți, Cătălin Tutilescu, spune că de la mijlocul lunii mai colegii săi au posibilitatea să acționeze nestingheriți pentru a preveni astfel de incidente și că au posibilitatea nu doar de a aplica amenzi, ci și de a confisca mașinile cu care este transportat gunoiul aruncat la voia întâmplării. Deocamdată la Gorj nu a fost semnalat vreun caz de acest gen, dar în județul vecin tocmai un gorjean a devenit primul sancționat prin confiscarea mașinii. „Este o măsură nouă aceasta a confiscării mașinii, dar e în vigoare de pe 19 mai. De aceea vreau să le atragem atenția celor pe care îi identificăm în trafic asupra faptului că le vom confisca mașinile indiferent de gabaritul acestora. În cazul de față după ce l-am amendat și pe proprietar acesta și-a igienizat terenul, l-a împrejmuit și a luat măsurile pentru ca aici să nu avem un depozit ilegal de gunoaie. Terenul a fost nivelat și acum arată așa cum trebuia să fie și anterior. Este un exemplu pentru alte situații de acest gen cu care ne putem confrunta în viitor. Șoferii au motive de teamă de acum încolo pentru că noi vom patrula în trafic 24 de ore din 24 fără mașini inscripționate. Unde va fi cazul vom face filmări și fotografii pentru a nu exista dubii ulterioare, iar cei prinși vor fi sancționați. Vom fi nu doar în trafic, ci vom monitoriza inclusiv zonele cu potențial de risc, cele în care oamenii au obiceiul să vină și să arunce”, a explicat șeful Gărzii de Mediu din Mehedinți.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here