Lapte contra sprijin financiar

176

ferma-de-vaciCea de-a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific, finanţate din FEGA, acordate producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi îmbunătăţirii calităţii produselor agricole, în sectorul de agricultură ecologică, aflate în conversie, se desfăşoară în perioada 1 – 29 octombrie cu sprijinul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj.

Programul se adresează zonelor defavorizate din judeţul nostru, fie ele din zona de sub munte, fie defavorizate de condiţiile specifice de mediu. „Îşi pot depune dosarele fermierii care aduc toată documentaţia prevăzută de lege, dar şi care sunt din următoarele localităţi: Novaci, Baia de Fier, Crasna, Muşeteşti, Polovragi, Bumbeşti-Jiu, Peştişani, Runcu, Schela, Stăneşti, Tismana şi Padeş, acestea făcând parte din zona de sub munte. În schemă sunt incluse şi localităţile Mătăsari, Bolboşi, Borăscu, Ciuperceni, Negomir, acestea apărând ca zone defavorizate datorită condiţiilor specifice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a APIA Gorj, Mirela Şerbu. Se pot înscrie fermierii care au minim două şi maxim 15 vaci de lapte.

100 de euro/bovină

Valoarea maximă a ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de 100 de euro şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent la nivel naţional acestei forme de sprijin. Şerbu a precizat faptul că 2010 este primul an când se acordă acest gen de ajutor financiar pentru producătorii de lapte din localităţile defavorizate ale judeţului, însă a doua sesiune din ultimul trimestru al anului 2010. Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea sau chiar excluderea de la plată, respectiv penalităţi sau sancţiuni multianuale. Reprezentanta APIA Gorj a mai spus faptul că exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

De acest sprijin financiar pot beneficia producătorii agricoli, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, activi, înregistraţi în fiecare an în sistemul de agricultură ecologică şi care se află sub contract cu un organism de inspecţie şi certificare, aprobat în România. Cererile pentru sesiunea în curs se depun la Centrul Judeţean al APIA, şi trebuie să fie însoţite de documentele prevăzute de HG 759/2010 şi H.G 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare. Controlul la faţa locului se efectuează până la data de 15 noiembrie a fiecărui an, conform manualului de proceduri elaborat de APIA pentru schemele de ajutor specific.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here