Lansarea proiectului educațional „Școala Siguranței” – Parte a Programului Național „Împreună prindem curaj!”

836

Lansarea oficială a Proiectului Educațional „Școala Siguranței”, inițiativă ce face parte din Programul Național „Împreună prindem curaj”, a avut loc ieri, 9 octombrie. Proiectul reunește toate cadrele didactice și elevii din Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Tg-Jiu, cu scopul de a promova siguranța și sănătatea în mediul școlar.

”Partenerii implicați în proiect sunt instituții de renume, precum CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), Palatul copiilor Tg-Jiu, CPECA (Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog), și Biroul de Siguranță Școlară, alături de care ne propunem să dezvoltăm o serie de activități educative, pentru a încuraja un comportament responsabil, prevenirea riscurilor și consolidarea siguranței în școală.
Obiectivele proiectului „Școala Siguranței” includ:
-creșterea nivelului de conștientizare privind siguranța în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice;
-dezvoltarea abilităților de gestionare a situațiilor de risc și violență;
-promovarea valorilor de respect, responsabilitate și solidaritate;
colaborarea strânsă între școală și instituțiile specializate în prevenirea și combaterea comportamentelor nesănătoase.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului includ:
-Ateliere de informare și prevenție, organizate de CPECA și Biroul de Siguranță Școlară, pe teme precum prevenirea consumului de droguri, violenței și altor comportamente deviante;
-Campanii de sensibilizare cu privire la siguranța în mediul online și prevenirea bullying-ului, susținute de cadrele didactice și specialiștii CJRAE;
-Simulări și exerciții practice care îi vor învăța pe elevi cum să reacționeze în situații de urgență sau risc;
-implicarea părinților în crearea și menținerea unei atmosfere propice învățării
Prof. Corina Panduru, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”, a declarat:
„Suntem mândri să lansăm acest proiect important, prin care ne dorim să formăm o comunitate școlară mai sigură, mai unită și mai bine informată. Este esențial ca elevii noștri să înțeleagă ce înseamnă siguranța în toate formele ei – fizică, emoțională și online – și să deprindă abilități care îi vor ajuta să facă față provocărilor de zi cu zi.
Mulțumim partenerilor nostri din acest proiect , CJRAE Gorj, Palatul CopiilorTg-Jiu, CPECA și Biroul de Siguranță Școlară și îi asigurăm pe beneficiarii nostri că vor avea parte de activități de consiliere, educație și prevenție de înaltă calitate, în beneficiul tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate.
Un mulțumesc special adresăm Primăriei Tg-Jiu, domnului primar Marcel Romanescu, pentru sprijinul esențial acordat în dotarea școlii cu mobilier nou și echipamente IT performante. Aceste resurse contribuie semnificativ la crearea unui mediu educațional modern și sigur pentru elevii noștri. Fără acest sprijin, implementarea proiectului nostru ar fi fost mult mai dificilă.
Împreună Prindem Curaj – Educație pentru Siguranță și Respect!”, a mai transmis aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.