Lansarea antologiei de evocări literare ECATERINA TEODOROIU-EROINA OLTENIEI

1687

Luni, 22 august 2022, cu prilejul comemorării celor 105 ani de la sacrificiul suprem, din 22 august 1917, al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer a Armatei României, la Muzeul de Artă Târgu Jiu, începând cu ora 17:00, a fost lansată antologia de evocări literare „ECATERINA TEODOROIU-EROINA OLTENIEI” realizată de doi gorjeni inimoși și harnici, Any Drăgoianu și Gabi-Cristinel Roșianu.

Această antologie de evocări literare cuprinde 65 de madrigaluri, 54 de poezii și 7 eseuri, cu prefață și postfață, scrise de peste 100 de români din toată țara, pentru a aduce, și în această formă, un omagiu personalității și eroismului „Eroinei de la Jiu și de la Muncelu”.
În prezența câtorva zeci de gorjeni iubitori de istorie și cultură, evenimentul a fost deschis de colonelul Marian Grigore DOBREANU, poet și epigramist vestit al Gorjului, care a precizat următoarele: „Cu prilejul comemorării morții Ecaterinei Teodoroiu am ținut să lansăm volumul acesta intitulat «ECATERINA TEODOROIU-EROINA OLTENIEI» care este păstorit de domnul Gabriel Roșianu și poeta și epigramista Ana Drăgoianu de la Țânțăreni, județul Gorj. Doamna Drăgoianu nu poate fi prezentă pentru că e plecată la băi la Călimănești. Valoarea cărții este dată de creațiile din interiorul coperții. Nu puteți să spuneți care este valoarea ei decât după ce citiți toate madrigalurile, poeziile și eseurile dedicate Ecaterinei.”
La finalul scurtei prezentări a citit un catren dedicat jurnalistului AMB care a scris pe pagina sa de socializare că acest volum nu are nicio valoare istorică sau științifică.
„Întreabă jurnalistul de ce oare
Volumul știință nu are valoare
Noi suntem doar epigramiști ferice
Istoria e treaba lui domn vie!”
A urmat apoi o expunere a activității militare a Ecaterinei Teodoroiu de către colonelul (rtr.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv al Filialei Gorj „Tudor Vladimirescu” a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, de la cercetășie până la moartea eroinei din 22 august 1917. „Astăzi, 22 august 2022, se împlinesc 105 ani de la moartea slt. Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer al Armatei Române, participantă activ la Primul Război Mondial, mai întâi ca cercetașe, din 1913 în Cohorta «Păstorul Bucur» condusă de către Arethia Piteșteanu și din 1914, în Cohorta «Domnul Tudor» din Târgu Jiu, sub conducerea lui Liviu Teiușanu. «La decretarea mobilizării în 14 august 1916 am fost întrebuințată ca cercetașă la îngrijirea răniților în Târgu-Jiu» scria Ecaterina, la acea dată, în jurnalul său de însemnări. …
La 31 octombrie, Cătălina a participat la luptele duse la Sâmbotin, iar a doua zi, la 1 noiembrie 1916, în luptele de la Porceni, fratele ei, Nicolae, a căzut eroic pe câmpul de luptă și a murit în brațele surorii sale. Din acea zi, Ecaterina a reușit, cu mare greutate, să fie încadrată ca soldat voluntar în Regimentul 18 Gorj și să lupte, cu arma fratelui său, sub comanda locotenentului Gheorghițoiu, fostul comandant de pluton al lui Nicolae, participând la luptele duse de acesta pe teritoriul Gorjului, unde a fost rănită de două ori. În noaptea de 1-2 noiembrie 1916, Regimentul 18 Gorj a ocupat o nouă poziție de luptă în Zona Dănești – Brătuia.
În seara zilei de 3 noiembrie 1916, în luptele de pe înălțimile Rășina-Peșteana-Tunși, Ecaterina a fost luată prizonier și dusă spre arestul din Cărbunești, dar a reușit să evadeze și s-a întors la camarazii săi, fiind rănită la piciorul drept. După luptele de la Bărbătești, de la 5-6 noiembrie, Ecaterina a participat la luptele de la Ţânțăreni și la contraofensiva de la Filiași unde a fost rănită de un obuz care i-a fracturat tibia și coapsa stângă. Regimentul 18 s-a retras spre Răcari, în timp ce Ecaterina, rănită la ambele picioare și la umărul stâng, a fost evacuată și internată la Spitalul de campanie din la Filiași, iar de acolo la Craiova și ulterior la Bucureşti. … La Iași, Ecaterina a fost internată la Spitalul Liceului Național nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria. Între 9/22 și 14/27 decembrie 1916, în timpul desfășurării Bătăliei de la Râmnicu-Sărat, Ecaterina și-a așternut pe paginile carnetului de front amintirile din perioada luptelor de pe Valea Jiului la care participase. … Azi, la 105 ani de la moartea sa, se cuvine să-i aducem un pios omagiu, iar amintirea faptelor sale de arme să rămână vie în mintea și sufletul românilor și în mod special a gorjenilor!”, a încheiat prezentare sa domnul colonel.
În continuare, domnul Gabi Roșianu, a spus că principalul realizator al acestei antologii este Ana Drăgoianu care a ținut morțiș ca în anul 2022 când se împlinesc 105 ani de la moartea eroinei de la Gorj să-i dedicăm o carte care să cuprindă madrigaluri, poezii și eseuri, așa că Any a strâns toate materialele din țară, le-a grupat și lea așezat în pagina cărții. „Sunt peste 65 de madrigaluri, peste 50 de poezii și 7 eseuri, cu prefață și postfață.
Autorii sunt din toată țara și sunt peste o sută. Asta dovedește cât de iubită a rămas Ecaterina în conștiința românilor. De aceea am ținut morțiș, ca lansarea să o facem chiar azi, pe 22 august 2022, pentru că în neantul istoriei tânăra sublocotenent de numai 23 ani și-a dat sacrificiul suprem pentru Neam și Țară”, a încheiat domnul Roșianu prezentarea sa.
După ce toți cei prezenți în sală au primit câte o carte, gratuit, au primit cu multă plăcere și un autograf de la domnul Gabi Roșianu. Aceștia au adus mulțumiri și felicitat pe cei trei vorbitori, care au și materiale scrise în carte.
La final, pe terasa din spatele muzeului s-a desfășurat o dezbatere „tovărășească” asupra conținutului cărții lansate.
Apreciez ideea strălucită a celor doi autori pentru realizarea unei asemenea antologii și efortul depus pentru convingerea celor 106 persoane de a coopera la realizarea acesteia. Valoarea își spune cuvântul, iar Ecaterina merita din plin o asemenea lucrare valoroasă!
Aducem, și pe această cale, felicitările noastre, autorilor acestei antologii și mulțumiri tuturor participanților la eveniment, dar și domnului Albinel Firescu, șef secție artă și doamnei muzeograf Luminița Dragomir, nepoata Ecaterinei.
Col. (rtr.) Gigi BUȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.