Lansare şi aniversare, “singurătatea vine pe facebook”, în oraşul lui Brâncuşi

358

Într-o după-amiază de toamnă autentică, în Belfast Pub din Târgu-Jiu are loc un dublu eveniment al poetului Dan Mircea Cipariu: lansarea volumului de versuri „singurătatea vine pe facebook” şi aniversarea sa de 40 ani. Volumul conţine şi 12 ilustraţii realizate de Mihai Zondoiu.

Vineri după-amiază, începând cu ora 17:00, în Belfast Pub are loc o lectură publică prilejuită de lansarea volumului “singurătatea vine pe facebook” al lui Dan Mircea Cipariu. Cartea are şi 12 ilustraţii realizate de Mihai Zgondoiu, editura Tracus Arte. Amfitrionul evenimentului este chiar iubita poetului, Dorina Cioplea. Volumul marchează sărbătorirea vârstei de 40 de ani a poetului şi jurnalistului Dan Mircea Cipariu. „Un bun creştin ştie că e însoţit permanent de Bunul Dumnezeu. Proprietatea lui nu e nici singurătatea, nici absenţa, ci devenirea, dacă are conştiinţa păcatului, a trecătorului şi a întunericului ce îl ademeneşte prin cele mai teribile şi persuasive mecanisme de consum egotic. Singurătatea fără de Dumnezeu produce pe facebook şi prin toate mijloacele (telecomandă, card bancar etc.) şi mai multă egolatrie, şi mai multă singurătate, şi mai multă panică interioară. E o singurătate vânată de tabloidizare, de consumism, de marketing şi de acţiunile la bursă. O singurătate care naşte, în cele din urmă, o identitate virtuală într-o lume virtuală şi fetişizată. Noua mea carte e o altfel de terapie de a descoperi Lumina şi Iubirea printre interstiţiile şi reţelele Sfârşitului”, a spus Dan Mircea Cipariu.

Impresii despre volum
Despre volumul „singurătatea vine pe facebook”, Cosmina Perţa declarat: “cel mai recent volum de versuri al lui Dan Mircea Cipariu abordează o temă extrem de actuală, aceea a depersonalizării, a autizării individului în contextul unei tot mai accentuate transpuneri în virtual a actului comunicării. Textele lui Dan Mircea Cipariu tratează cu inteligenţă poetică şi profunzime acest paradox al fiinţei conectate la reţea, a secolului XXI, rezolvând parţial prin fulguraţii poetice sclipitoare, uneori ironice, alteori cinice, iar alteori pur lirice, seducătoare, dilemele acestui tip de individ cultural post-postmodern. Ceea ce poezia şi observaţia fină ale lui Dan Mircea Cipariu nu pot rezolva, acesta plasează în teritoriul mistic al singurei salvări cu putinţă: aceea a IUBIRII, fie de Dumnezeu, fie de oameni, dar nu de sine. În tandem cu artistul Mihai Zgondoiu, care a asigurat volumului un design şi o idee grafică la fel de percutante ca textele pe care le însoţesc, Dan Mircea Cipariu a dat în singurătatea vine pe facebook unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 şi nu numai”.
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here