Lacrimi pentru poliţistul Bumbaru

953

bscap0266După moartea tragică a Olianei Râsu, în urmă cu doi ani de zile, tot în urma unui accident de motocicletă, decesul neaşteptat al poliţistului Sorin Bumbaru este a doua dramă care a cutremurat judeţul Gorj.

În acest caz, moartea tânărului în vârstă de doar 31 de ani, salariat al Poliţiei Rovinari, este cu atât mai cumplită cu cât acesta a lăsat în urmă un copil şi o soţie însărcinată pentru a doua oară. Familia, colegii de serviciu ai celor doi, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj şi de la Spitalul Judeţean deplâng moartea neaşteptată a lui Sorin Bumbaru.

Sorin Bumbaru, în vârstă de 31 de ani, era poliţist la Rovinari. Marţi seara acesta se deplasa pe raza localităţii Poenari, fiind pe o motocicletă. La un moment dat, potrivit primelor cercetări, autoturismul din faţa acestuia a schimbat brusc direcţia de mers, fără să semnalizeze. Impactul a DSCF2024fost inevitabil, bărbatul fiind transportat de urgenţă la spital. Din păcate multiplele fracturi, inclusiv la nivelul coloanei, au făcut ca viaţa acestuia să nu mai poată fi salvată. “Conducătorul motocicletei s-a angajat în depăşirea unei coloane, moment în care unul dintre şoferi a virat stânga fără a se asigura corespunzător. În urma impactului, conducătorul motocicletei a suferit leziuni grave care au condus la decesul acestuia”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Chin pentru resuscitarea soţului

Tragedia a fost cu atât mai mare cu cât de serviciu, la Unitatea de Primiri Urgenţe, se afla de gardă chiar soţia sa, medic. Alina Bumbaru a încercat, alături de colegii săi, să îşi salveze soţul, însă nu s-a bscap0263mai putut face nimic. Alina Bumbaru a lucrat, până de curând, la Spitalul Bumbeşti-Jiu. Aceasta a fost transferată, de câteva luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu. Femeia nu credea, însă, că unul dintre pacienţii săi va fi chiar soţul său pentru care nici nu a mai putut face nimic. Cei doi soţi au un copil împreună iar al doilea, care este pe drum, nu îşi va cunoaşte tatăl niciodată. Alina Bumbaru este însărcinată în patru luni.

Dorina Cioplea

IPJ şi UPU, în doliu

Cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj şi salariaţi Unităţii de Primiri Urgenţe din bscap0260cadrul Spitalului ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu sunt în doliu, ca urmare a morţii neaşteptate a lui Sorin Bumbaru. Poliţiştii din municipiu povestesc cu plăcere despre Sorin care a lucrat alături de ei la Târgu-Jiu, ca să ajungă apoi la Rovinari. Toţi spun că era un coleg extraordinar, un bun camarad şi un profesionist. Nu înţelegeau toţi pasiunea lui pentru motociclete, care în acest caz i-a fost fatală. Unii povestesc că la ultimele discuţii cu Sorin acesta le povestea despre casa sa nouă, despre familia sa fericită şi despre faptul că aşteaptă încă un copil. La noua sa locuinţă acum ard lumânări, iar pe un perete exterior a fost aşezată o cruce neagră.

Nu i-a pornit maşina şi a luat motocicleta

La nici măcar o oră după incidentul în urma căruia poliţistul Sorin Bumbaru şi-a pierdut viaţa nu era bscap0264salariat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie care să nu ştie cele întâmplate. Cei de la Ordine Publică s-au anunţat prin staţii de cele petrecute cu Sorin Bumbaru, iar cadrele aflate în patrulare discutau despre poliţistul din Rovinari. Unii spuneau că Sorin a plecat să îşi viziteze părinţii luând motocicleta deoarece maşina nu i-a pornit în seara fatidică de marţi.

Soţia primarului Vili Pasăre ştie ce a simţit Alina Bumbaru

Soţia edilului local din Dragoteşti, Vili Pasăre, ştie foarte bine ce a simţit colega ei Alina Bumbaru, în momentul în care şi-a văzut soţul pe targă. Aceasta, salariată tot a Unităţii de Primiri Urgenţe, i-a acordat îngrijiri similare soţului ei care a avut un cumplit accident rutier. Femeia a fost cea care, la fel ca şi Alina Bumbaru, şi-a văzut soţul pe targă adus de reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă bscap0245Gorj. Situaţia în care se afla Vili Pasăre era gravă iar soţia sa era terminată. Din fericire pacientul a scăpat cu viaţă dar face încă un tratament de recuperare.

Accidentul lui Vili Pasăre a avut loc tot în luna octoDSCF2012mbrie dar anul trecut.

A.S.DSCF2015

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here