Lac acoperit cu steril. Amendă de 30.000 de lei

568

Garda de Mediu Gorj a mers în control la lacul din comuna Slivilești în care se excavează steril dintr-o carieră minieră privată. Asta după ce în spațiul public au apărut imagini, dar și o petiție despre situația „lacului Zăstrana”.
„Dorim ca autoritățile competente să-și facă datoria prompt și sigur și toți pescarii să acționeze cât mai urgent; este vorba de lacul Zăstrana”, se arată într-o postare. „Suntem împotriva înfundării lacului Zăstrana. Acest lac are peste 70 de ani și avea o suprafață de aproximativ 2 hectare; ne-am săturat de vorbe mieroase, de minciuni și de distrugerea naturii pe toate domeniile de activitate ale zonei Motru”, se precizează în petiție.
Garda de Mediu Gorj a anunțat că a finalizat o primă etapă de control la exploatarea minieră privată care își desfășoară activitatea pe suprafața administrativă a localităților Slivilești și Samarinești. „Din primele cercetări efectuate s-a constatat încălcarea prevederilor legale din domeniul gestionării deșeurilor din industria extractivă (steril ), motiv pentru care societatea în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 30 000 lei. Deoarece sunt necesare clarificări de la toate entitățile care au emis avize pentru desfășurarea acestei activități, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au decis prin măsuri interzicerea oricărei activități miniere care are legătură cu suprafața luciului de apă afectat. Verificările vor continua”, a transmis Garda de Mediu Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here