Partidul Laburist din Marea Britanie a câștigat, joi, alegerile anticipate din această țară. Victoria formațiunii condusă de Keir Starmer a fost anticipată de sondajele preelectorale.
Conform datelor furnizate de exit poll-ul realizat de IPSOS UK pentru BBC, Sky News și ITV News, Partidul Laburist a obținut 410 de mandate, mult peste cele 326 necesare unei majorități guvernamentale.
„Le mulțumim tuturor celor care au făcut campanie pentru laburiști la aceste alegeri, tuturor celor care ne-au votat și și-au pus încrederea în Partidul nostru Laburist schimbat”, a scris liderul laburist Keir Starmer pe rețeaua X.
Conservatorii, conduși în ultimele 20 de luni de Rishi Sunak și aflați în ultimii 14 ani la guvernare, și-au adjudecat doar 131 de mandate.
Partidul Laburist este un partid politic de centru-stânga în Regatul Unit, reunind o alianță de perspective social-democratice, democratic socialiste și sindicate. Platforma partidului subliniază o intervenție mai mare a statului, justiția socială și întărirea drepturilor lucrătorilor. Clasa muncitoare este un membru cu drepturi depline a Partidului Socialiștilor Europeni și al Alianței Progresiste și deține statutul de observator în cadrul Internaționalei Socialiste. Începând din 2017, partidul a fost considerat „cel mai mare partid din Europa de Vest” în ceea ce privește apartenența la partid, cu mai mult de jumătate de milion de membri.
Partidul Conservator, nume complet Partidul Conservator și Unionist, este un partid politic de centru-dreapta din Marea Britanie. În prezent este partidul de guvernământ, aceasta după alegerile generale din 2010, în care s-a format un guvern de coaliție cu liberal-democrații. În 2015 conservatorii conduși de David Cameron au câștigat o majoritate surprinzătoare și au format primul guvern majoritar conservator din 1992. La alegerile anticipate din 8 iunie 2017 partidul și-a pierdut majoritatea parlamentară, iar la ultimul scrutin din aceste zile a pierdut alegerile.
Keir Starmer, liderul laburist și viitorul prim-ministru al Marii Britanii, este un avocat specializat în drepturile omului care a cerut, la un moment dat, abolirea monarhiei, dar care, câțiva ani mai târziu, a îngenuncheat în fața lui Charles, pe atunci Prinț de Wales, pentru a fi înnobilat.