Creştinismul tăinuieşte o lumină interioară printr-un mister al duhului, ce se reflectă numai simbolic în lumea naturală şi istorică a labirintului credinţei. De altfel, creştinismul mistic nu reneagă şi nu elimină creştinismul tradiţional, ci, îl concepe într-o altă lumină şi-i dă un alt sens proniator. Simbolistica labirintului religios dezvăluie faptul că întreaga lume naturală nu este decât un moment interior, reflectat de misterul duhului subiectivat prin misterul vieţii de început, al vieţii originare care încetează să mai fie o realitate exterioară ce oprimă spiritual abstract. În felul acesta, concepţia mistică şi simbolică a labirintului religios nu neagă lumea, ci, o asumă ca realitate! Din acest punct de vedere, reamintim şi legătura interioară ce uneşte misterios istoria spiritului subiectiv cu istoria lumii acesteia, fiind vorba despre labirintul care deschide previziunea simbolică a Luminii Învierii! Întregul proces cosmogonic şi antropogonic se desfăşoară în Eul care se concepe ca entitate spirituală. Nimic nu este absolut exterior, superficial şi străin spiritului subiectiv, pentru că totul pare un univers interior! Deosebirea, superficialitatea care premerge Învierii nu descoperă decât simbolurile dedublării spiritului labirintului, prin procese interioare destructurabile, care se petrec în viaţa spiritual a comunităţii religioase!.
Întoarcerea la perfecţiunea spirituală a Tatălui Ceresc!
Tema divină a învierii o găsim pretutindeni în lume, cu toate că superficialitatea se naşte din profunzimile inconfundabile, din risipirile vieţii interioare care confirmă deosebirile dintre oameni şi credinţele lor! Istoria nu deschide numai calea spiritului, ci, anticipează şi un moment al misterioasei vieţi interioare a omului prin simbolistica luminii necreate. În acest el, viaţa duhului este viaţa individului, a persoanei individualizate, dar în acelaşi timp, scoate la iveală şi pe cea a tuturor oamenilor, viaţa divină a comunităţii! Din frământarea spiritului, din trăirea spirituală se revelează lumea obiectivată, ca o lume a simbolurilor din care se revendică realitatea, viaţa originară din care se naşte labirintul vieţii religioase! Relaţia care există între simboluri şi realităţi pare expresia unui labirint paradoxal, dar, cunoaşterea simbolică ne conduce la re¬alităţile originare, în timp ce realismul naiv le acoperă misterios, iar, în acest fel, întunericul ne subordonează simbolurilor, datorită faptului că înţelegerea simbolică ne eliberează de simboluri luate ca realităţi exterioare, detaşate de trăirea subiectivă! Nepătrunderea labirintului face o deosebire între simbol şi realitate, de aceea ne îndreaptă către realizarea vieţii spirituale pe un traseu al simbolisticii lui Ioan Scărarul! De altfel, simbolismul «Scării» care ne poartă spre ceruri marchează întoarcerea la autenticul realism spiritual, unde simbolurile fac schimb cu credinţele oamenilor, pentru întoarcerea la transfigurarea vieţii, la perfecţiunea spirituală a Tatălui Ceresc. Prin el însuşi, simbolismul aspiră la realism, acesta rămânând în contextul simbolurilor, pe când labirintul simbolizat prin Lumina Învierii, devine o «scară» a înălţării! De cele mai multe ori, gândirea realistă confundă simbolurile şi realităţile labirintice pentru că ne împiedică să atingem realităţile ca atare, adică, adevărata transfigurare a vieţii religioase! Acest adevăr, aparent paradoxal, devine esenţial în înţelegerea vieţii spirituale, cu toate că realismul naiv obiectiv este condamnat să trăiască într-o simbolistică naturală, mult îndepărtată de posibilitatea atingerii efective a simbolisticii spirituale ce rezultă din transcendentul omului. În acest fel, religia în cultură şi în istorie capătă un caracter simbolic, deoarece reflectă viaţa spirituală de dincolo de lumea naturală şi istorică. Astfel, dogmele, cultul religios capătă variante simbolice, chiar dacă acest simbolism este realist, ce ascunde realităţile vieţii spirituale din începuturile unui Crez, pentru a fi acceptat mai puţin ca un simbolism. De aceea, creştinismul tăinuieşte o lumină interioară într-un mister al duhului, ce se reflectă numai simbolic în lumea istorică a labirintului credinţei, ca urmare a faptului că realismul ultim se pierde în abisul spiritului!
Arta simbolică e doar un mod specific de a transfigura Învierea Domnului!
Putem spune că întreaga cultură spirituală este simbolică, deoarece importanţa sa rezidă prin faptul că permite să se distingă în lumea pământească, ecourile labirintice dintr-o altă lume. Dar, cultura religioasă nu este doar transfigurarea vieţii, dobândirea fiinţei supreme, mai ales că pentru simbolismul culturii, arta simbolică prin excelenţă e doar un mod specific de a transfigura Învierea Domnului, fiindcă aşa-zisa artă realistă este a celui care nu caută o realitate divină, care este naiv, supus mai mult simbolului, în timp ce arta conştient-simbolică aspiră la realismul mistic, la obţinerea vieţii veşnice! Simbolismul conştient al culturii laice caută să năruie limitele simbolice ale credinţei, deoarece, vrea să ajungă spre realităţile originare, în timp ce scopul principal ne apare ca fiind transfigurarea culturii în fiinţă, a simbolurilor în realităţi, adică, iluminarea lumii interioare a omului! Cultura religioasă este un câştig relativ al vieţii superioare, o sfinţire simbolică a vieţii, iar această simbolizare temporară, n-a fost decât o imitaţie! Semnele vieţii originare sunt date omului obişnuit, dar viaţa în sine lipseşte, căci lumea naturală nu o poate conţine, fiindcă este imposibil ca să deţii, efectiv, taina transfigurării vieţii! Numai în lumea spirituală devine posibilă regenerarea vieţii, ca o cuprindere a naturii de către spirit, prin triumful credinţei asupra apăsării, inerţiei, nepătrunderii şi stării de sfâşiere din lumea socială desacralizată! În viaţa pământească, spiritul capătă forma culturii tradiţionale, cu simboluri artistice, prin simbolistica artistului creator, aşa cum este Brâncuşi, pe când misterul duhului se obiectivează în cultul religios, în Taina Euharistiei, când pâinea şi vinul se transformă în trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos! Taina aceasta este o transfigurare realistă şi simbolică, dincolo de care se află misterul spiritului vieţii originare, pentru că în adâncimea Fiinţei, Mielul este dăruit sacrificiului pentru păcatele lumii. În acest fel, energia divină se arată reflectată pe planul lumii naturale, iar, Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos sunt prezentate sub forma pâinii şi a vinului! În concluzie, epoca simbolismului religios poate reflecta «Scara» care ne poartă spre ceruri, calea care marchează întoarcerea la autenticul realism spiritual, unde simbolurile fac schimb cu credinţele oamenilor, când lumea va pătrunde într-o nouă perioadă. Venirea acestei noi ere de spiritualitate, a noului realism, va impune simbolismului religios cerinţa de a elibera spiritul omenesc de falsul realism circumscris lumii naturale prin simbolistica labirintului! Gândirea simbolică, pe de o parte, dă semnificaţie vieţii, când întrevede semnele dintr-o altă lume, iar pe de altă parte, permite să se ajungă la detaşarea de această lume a vanităţii, a penitenţei şi a mizeriei morale. Împărăţia lui Dumnezeu este detaşată de această lume, nu este împărăţia naturii şi nu se poate manifesta în limitele ei, prin simbolurile unui labirint al rătăcirii, dar, cu toate acestea, Împărăţia lui Dumnezeu se realizează în orice adiere a credinţei şi a vieţii dăruite credinţei ce deschide previziunea simbolică a Luminii Învierii!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
